S-au urcat pe acoperisul bisericii din Cimitirul Pacea si au aprins luminari

Trei adolescenti au distrus mai multe morminte, dupa care s-au urcat, in noaptea  de joi spre vineri, pe acoperisul Cimitirului Pacea din Botosani si aprins mai multe luminari. Un echipaj mixt format din poliţişti şi poliţişti comunitari, aflându-se în serviciul de patrulare pe strada Pacea din municipiul Botoşani şi auzind zgomote supecte dinspre curtea cimitirului situat în această zonă a municipiului, s-au deplasat la locul respectiv, prilej cu care au observat prezenţa a trei tineri, doi dintre aceştia  având în mână câte un felinar metalic în care era aprinsă câte o lumânare artizanală.

La apariţia poliţiştilor, cei trei tineri au părăsit în fugă curtea cimitirului, aceştia fiind urmăriţi şi imobilizaţi de poliţişti la scurt timp.

Cu ocazia activităţii de legitimare s-a stabilit identitatea acestora, fiind vorba despre trei minori cu vîrstele cuprinse între 14 şi 16 ani, toţi din municipiul Botoşani.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că cei trei au distrus prin incendiere mai multe obiecte de cult de pe morminte, şi au smuls o cruce din lemn de la un alt mormânt, pe care apoi au abandonat-o apoi într-un tomberon din curtea cimitirului.

În cauză se efectuează cercetări faţă de cei trei minori sub aspectul săvîrşirii infracţiunii de profanarea de morminte.  

profanare_de_morminte_004.jpg

biserica_din_cimitirul_Pacea.jpg