Sprijin financiar pentru producătorii de tomate destinate procesării

14 aprilie 2010

Producătorii de tomate destinate procesării vor primi sprijin financiar de 1516,6 euro pe hectar, potrivit unei Hotărâri adoptate în şedinţa de Guvern, care stabileşte cadrul general de acordare a plăţilor tranzitorii pentru tomate destinate procesării, prin mecanisme de plată conforme cu Politica Agricolă Comună, a anunţat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Mihail Dumitru.

Ministrul Agriculturii a precizat că suma totală alocată pentru acest mecanism de sprijin este de 869.000 de euro, din care se va plăti sprijin financiar pentru aproximativ 573 de hectare.

Această formă de sprijinire a producătorilor de tomate destinate procesării se aplică şi în România, ca, de altfel, în toate statele europene, potrivit Regulamentelor Consiliului (CE) de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori. Schema de ajutor a fost introdusă de toate statele membre începând cu anul 2008 şi se va aplica pentru perioada 2008-2011.

Sprijinul financiar de care vor beneficia producătorii de tomate destinate procesării se plăteşte pentru anul anterior, respectiv pentru 2009, producătorilor eligibili care au solicitat această formă de sprijin şi care, în urma verificărilor, s-a dovedit că sunt îndreptăţiţi să îl primească.

Sprijin financiar si pentru producătorii români de lapte şi produse lactate

Producătorii de lapte şi produse lactate care livrează anual cantităţi mai mari de 10.000 de kilograme de produse vor primi sprijin financiar diferenţiat, în funcţie de cantitatea de lapte livrată pieţei, a anunţat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Mihail Dumitru. Bugetul total alocat României pentru acest mecanism de susţinere este de aproximativ 5 milioane de euro şi va fi finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă.

Executivul a aprobat, în şedinţa de astăzi, o Hotărâre de Guvern care creează cadrul legal naţional pentru acordarea acestui sprijin producătorilor de lapte şi produse lactate, finanţat din fonduri europene şi destinat fermelor sau persoanelor fizice din acest domeniu, afectate de criza din sectorul lactatelor.

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a afirmat că sprijinul financiar se acordă pentru anul de cotă 2008 -2009, iar termenul limită pentru depunerea cererilor de obţinere a acestui sprijin este 14 mai 2010.

Sprijinul financiar de care beneficiază producătorii din acest domeniu este diferenţiat pe 4 categorii, în funcţie de cantitatea de lapte livrată pieţei, astfel:

·        Pentru producătorii care livrează pieţei anual între 10.000 – 20.000 de kilograme de lapte, sprijinul financiar este de 200 de euro per exploataţie. În această situaţie sunt aproximativ 5.700 de producători, iar valoarea totală alocată acestui segment este de 1,142 milioane de euro.

·        Pentru producătorii care livrează pieţei anual între 20.001- 200.000 de kilograme de lapte şi produse lactate, sprijinul financiar este între 236 şi 2360 de euro / exploataţie, în funcţie de cantitatea de produse. Numărul producătorilor este de 5.154, iar suma totală alocată acestui segment este de 546.000 de euro.

·        Pentru cei care livrează anual peste 200.001 – 500.000 de kilograme de produse, respectiv 273 de producători, sprijinul financiar va fi de 2.000 de euro/ exploataţie.

·        Iar cei care depăşesc cantitatea de 500.000 de kilograme anual, respectiv 140 de producători, vor primi câte 1.200 de euro.

Producătorii de lapte şi produse lactate care livrează produse pieţei pot beneficia de sprijin financiar dacă îndeplinesc cumulativ următoarele cerinţe:

·        Sunt persoane juridice şi/sau fizice autorizate, atestate prin certificatul de înregistrare la Registrul Comerţului;

·        Sunt înscrişi în sistemul cotelor de lapte la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură ca producători cu cote de livrări lapte pentru anul de cotă 2008-2009;

·        Producătorii sunt în activitate la data de 31 martie 2010, iar producţia de lapte livrată pe exploataţie este mai mare de 10.000 de kilograme de lapte.

 

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia