Doi batrani din comuna Stiubieni au pierdut subventiile acordate de stat, dupa ce s-au trezit cu terenul arendat.
Familia
Cuzub isi lucra terenul de aproape doua hectare din 2002, an in care a primit actul de proprietate. In 2007, sotii au solicitat subventia pe suprafata pentru 1,5 hectare, insa solicitarea le-a fost respinsa. Fiind in varsta, Ioan Cuzub de 88 de ani si Lucretia Cuzub de 87 de ani, nu s-au mai interesat de motivele pentru care cererea lor a fost refuzata. Pentru ca nici in 2008 nu au primit sprijinul, batranii s-au adresat Primariei din comuna si au aflat ca pentru respectiva suprafata ar fi semnat un contract de arenda cu societatea Comcereal SA. Potrivit legislatiei, arendasul este imputernicit sa incaseze subventia.
Batranii nu au recunoscut contractul si au solicitat amanunte de la societatea in cauza, iar in mod paradoxal nici firma nu recunoaste documentul. "Am verificat si la numarul de inregistrare dat de societate la contractul inregistrat la Primarie, in situatia firmei
figureaza alt document. Nu este corect ca cineva sa profite de varsta inaintata a parintilor mei. Am sa depun plangere la Politie pentru fals", a declarat fiul proprietarilor terenului. Potrivit acestuia, parintii sai nu ar fi singurii aflati in aceasta situatie.
De fapt, reprezentantii Comcereal sustin ca au intampinat probleme
cu angajatul societatii in regiunea Saveni, care ar fi incheiat mai multe contracte nelegale. "Noi
am solicitat anularea mai multor contracte incheiate in acest mod si am trimis adrese la primarii. Nici noi nu am beneficiat de subventie pe suprafetele respective", a declarat directorul tehnic al societatii.
Destinatarul sumelor, stiut doar de APIA
Primarul comunei, Ionel Merticaru, a precizat ca nu stie nimic despre acest subiect si nimeni nu i-a adus la cunostinta o asemenea problema. "Daca este inregistrat un asemenea contract la Primarie inseamna ca una dintre parti a fost cu el sa il inregistreze. Personal nu mi-a transmis nimeni informatii despre acest subiect, acum aud de la dumneavoastra", a declarat primarul comunei.
Misterul subventiei ar putea fi deslusit de reprezentantii Agentiei de Plati si Interventii pentru Agricultura (APIA) care sunt imputerniciti sa efectueze plata. Contactat, Ioan Constantin, directorul institutiei, a mentionat ca una dintre parti in baza datelor de identificare poate solicita aceste informatii si in acest fel se va stabili destinatarul sumelor. "Sa vina cetatenii la noi sa depuna o cerere si in baza acestui document li se vor furniza informatiile necesare", a mentionat ieri directorul APIA.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia