Deputatul Neculai Rebenciuc va fi preşedinte PD-L pe Colegiul electoral Flămânzi

Deşi şi-a depus de doar două săptămâni adeziunea la PD-L, fostul parlamentar independent, deputatul Neculai Rebenciuc, va coordona activitatea politică pe Colegiul electoral Flămânzi. Acesta a câştigat în noiembrie 2008 fotoliul de deputat din partea PNL, însă a mai rămas în PNL până în primăvara anului trecut când a decis să părăsească partidul, pe seama neînţelegerilor apărute între el şi preşedintele de partid, Florin Ţurcanu. Rebenciuc a rămas independent, iar în urmă cu două săptămâni a decis să treacă la PD-L, nefiind de acord să facă parte din partidul pe care Grupul Parlamentarilor Indepedenţi vor să-l înfiinţeze. După data de 9 aprilie demarează alegerile în PD-L, însă susţine Cătălin Flutur, preşedintele PD-L Botoşani, acolo unde partidul are deja parlamentar, acesta va deveni de drept preşedinte.

felicitare_primaria_pomirla___stauceni.jpg