Primarul Cătălin Flutur este aşteptat în seara aceasta la evenimentul organizat de municipalitate în cadrul campaniei "Earth Hour" din care municpiul Botosani face parte pentru a doua oara anul acesta. Timp de o oră, în intervalul 20.30-21.30, vor fi stinse luminile la clădirile Primăriei Botosani, Teatrul Mihai Eminescu, Direcţiei de Taxe şi Impozite şi Teatrul pentru Copii şi Tineret "Vasilache". Totodata, în faţa Prefecturii va fi organizat începând cu ora 20.30 un mic spectacol la lumina lumînărilor susţinut de copiii de la grupurile Cheia Sol, Pasiuni pe Corzi şi Uni-k Dance, unde este aşteptat şi edilul urbei. Primarul Flutur şi-a anunţat prezenţa astfel că el va fi cel care va aprinde prima lumânare din cele care vor forma cifra 60, simbolul acţiunii la care sunt angrenate mai multe oraşe din ţară. Acţiunea se desfăşoară în cadrul campaniei "Earth Hour" iniţiată de către WWW (World Wide Fund For Nature) şi are ca scop acela de a trage un semnal de alarmă faţă de schimbările climatice care au loc în lume şi degradarea mediului înconjurător.BotosaniNews.ro este partener media al acestui eveniment.






























