Prefectul a semnat ordinul privind "Luna curăţeniei", declarată în fiecare an în perioada 1-30 aprilie

21 martie 2010
La finele săptămânii trecute, prefectul Cristian Roman a semnat ordinul de declanşare oficială pe data de 1 aprilie a "Lunii curăţeniei". În fiecare an, pe tot parcursul lunii aprilie, instituţiile cu atribuţii în domeniu verifică dacă autorităţile locale, agenţii economici sau simpli oameni se ocupă de salubrizarea judeţului. Potrivit prefectului Cristian Roman, Garda de Mediu, Serviciul de Gospodărire a Apelor şi Direcţia de Sănătate Publică au posibilitatea legală să aplice contravenţii sau sancţiuni acolo unde nu sunt respectate regulile privind igienizarea judeţului.

"Prin acest ordin, încerc să previn ceea ce înseamnă sancţiuni şi contravenţii. Acestea se constată în conformitate cu legea de către Garda de Mediu, Sistemul de Gospodărire a Apelor şi Direcţia de Sănătate Publică. Voi avea o informare la final, însă nu e important să dăm amenzi, ci fiecare să înţeleagă că trebuie să trăim într-o societate curată", a declarat prefectul Cristian Roman.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia