La sesizarea reprezentanţilor Cartel Alfa, privind netransparenţa în ceea ce priveşte luarea deciziilor în instituţiile publice, prefectul judeţului a dat ordin de înfiinţare a unei comisii care să verifice dacă se respectă legea 54-2003 privind Sindicatele. Mai concret, sindicaliştii sunt nemulţumiţi de faptul că de cele mai multe ori nu sunt invitaţi să participe la şedinţele consiliilor de administraţie sau a altor organisme decizionale în instituţiile publice, deşi acest lucru este legiferat.
"Comisia formată din reprezentanţi ai Prefecturii, ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, ai Agenţiei de Prestaţii Sociale vor verifica pe parcusul a o săptămână cine a participat şi cine nu la şedinţele consiliilor de administraţie. Măsurile vor fi cele dispuse de lege", a declarat prefectul Cristian Roman.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia