Purtatorul de cuvint al PNL, Eugen Nicolaescu, a sustinut, la finalul sedintei Consiliului National de Conducere (CNC) al Aliantei PNL-PD de luni dimineata, ca Alianta considera ca declaratiile liberalului Ludovic Orban de la Pitesti sint "pareri personale", lucru infirmat insa de Orban.
"Alianta a exprimat un punct de vedere unitar ca parerile lui Ludovic Orban sint pareri personale, nu ale Aliantei", a declarat Nicolaescu, referindu-se la declaratiile critice la adresa presedintelui Traian Basescu facute de Orban, duminica, la Pitesti.
Pe de alta parte, Ludovic Orban a sustinut ca in cadrul Aliantei nu s-a luat nici o decizie, declaratia lui Nicolaescu fiind "total falsa".
Orban a explicat ca Alianta nu a decis absolut nimic in aceasta privinta deoarece nu putea decide ca punctul de vedere este personal. El a precizat, insa, ca a avut loc "o discutie" in sedinta, liderul PD Emil Boc solicitindu-i sa-si sustina punctele de vedere in cadrul CNC al Aliantei.
Orban a precizat ca i-a raspuns lui Boc si si-a sustinut punctele de vedere in cadrul Aliantei, iar Alianta a si luat decizii pe aceste teme. El a facut referire la deciziile privind schimbarea presedintilor Camerelor Parlamentului si a presedintilor consiliilor judetene si si-a exprimat convingerea ca se va ajunge la un acord si in privinta schimbarii sefilor de servicii secrete.
"Eu reprezint punctul de vedere al Aliantei in tot ceea ce am spus", a sustinut Ludovic Orban, precizind ca toate declaratiile sale sint in conformitate cu deciziile Aliantei si ale Coalitiei.
Orban a mai spus ca isi mentine afirmatiile facute la Pitesti. El a adaugat ca Alianta PNL-PD si coalitia de guvernare au primit increderea populatiei pentru a face curatenie in Romania, "pentru a indeparta toate resturile PSD de la serviciile de informatii la consiliile judetene".
Liderul PNL Bucuresti, Ludovic Orban, a declarat, duminica, la Pitesti, ca PNL trebuie sa-si pregateasca propriul candidat la Presedintie pentru urmatoarele alegeri in cazul in care presedintele Traian Basescu nu se va afilia deciziilor Aliantei D.A.
Alianta nu poate functiona in continuare "daca doar unul din parteneri are de cistigat, iar noi trebuie sa inghitim mereu lucruri noi asupra carora nu ne-am inteles initial si sa fim pusi in fata faptului implinit", a spus liderul liberal din Capitala.
El sustine ca, dupa alegeri, i-a atras mereu atentia presedintelui Basescu ca a ajuns in acel post si datorita PNL. "De noua luni ii transmit presedintelui Traian Basescu ca a ajuns acolo doar datorita sustinerii PNL. Daca nu s-ar fi retras Theodor Stolojan, noi am fi dat presedintele Romaniei", a afirmat Orban, in cadrul unei reuniuni organizata cu ocazia Conferintei judetene a PNL Arges.
"Nu pot intelege cum Alianta stabileste ca prioritate zero schimbarea presedintilor celor doua Camere, iar Basescu spune ulterior ca aceasta nu este o prioritate", a afirmat Orban. El a criticat, de asemenea, atitudinea presedintelui in privinta schimbarii presedintilor de consilii judetene. "Alianta si coalitia au hotarit schimbarea presedintilor consiliilor judetene, iar Basescu a declarat la Poiana Brasov ca nu trebuie schimbate regulile in timpul jocului. Nu vom putea accepta niciodata acest punct de vedere", a afirmat Orban.
Ludovic Orban a mai declarat ca presedintele Traian Basescu, trebuie sa-i schimbe pe procurorul general Ilie Botos, precum si pe sefii SIE, SPP si SRI.
Intrebat cum comenteaza afirmatiile colegului din conducerea PNL, Tariceanu a spus doar ca in cadrul formatiunii liberale opiniile sint libere. "Nu am rezerve in a considera ca trebuie sa ne punem oamenii in posturile cheie. Dar daca aceasta atitudine nu o practicam si cu partenerii, atunci avem o problema. Pretuiesc colaborarea la parteneri si sint si eu dezamagit atunci cind vad la un partener de-al meu ca nu impartaseste aceeasi atitudine. Oferim partenerilor nostri mina intinsa si dorim sa fim tratati la fel. Daca vom constata ca aceasta atitudine nu este impartasita, atunci trebuie sa stam pe picioarele noastre", a completat Tariceanu, ca reactie la discursul lui Orban.
Intrebat daca presedintele Basescu ar trebui sa-l schimbe pe Ilie Botos, precum si pe sefii serviciilor secrete, Tariceanu a replicat spunind ca aceasta intrebare trebuie sa i se puna sefului statului care are atributiile de a-i schimba, dar ca asemenea masuri trebuie justificate.
Tariceanu le-a cerut ziaristilor sa nu incerce sa-l puna impotriva presedintelui, atragindu-le atentia ca nu o sa reuseasca. "Am experienta politica necesara sa stiu ce trebuie facut intr-o coalitie. Atit timp cit va exista suportul coalitiei, Guvernul va functiona. Restul ma intereseaza mai putin", a subliniat Tariceanu. Mediafax




























