Independentii au facut deja unele propuneri pentru ocuparea functiilor de director la deconcentratele revendicate

4 martie 2010

Senatorul Liviu Cimpanu a declarat ca persoanele sustinute de independenti pentru ocuparea unor functii la institutiile deconcentrate din judet ar putea intra in paine chiar de saptamina viitoare. Asta, spune Cimpanu, daca la negocierile purtate cu reprezentantii organizatiei judetene a PD-L, se va ajunge la un numitor comun si daca persoanele nominalizate au calitatea de functionar public. El spune ca independentii au revendicat poturile de directori din opt institutii deconcentrate si ca deja la o parte dintre acestea s-a venit si cu propuneri. Astfel, pentru functia de director al Directiei de Sanatate Publica a fost propusa Ecaterina Chihaia, pentru functia de comisar sef la Garda de Mediu Aurelia Arosoaie, pentru Vama radauti Prut Ovidiu Pasaliu, pentru Vama de la Stinca Ionel Ungureanu. Independentii mai revendiuca un post de director adjunct de la Directia de Finante, postul de director de la Protectia Consumatorului, dar si de la alte doua institutii deconcentrate. Negocierile intre cele doua parti vor avea loc pina la sfirsitul acestei saptamini.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia