Gradul ridicat de ocupare şi salariile mari fac ca Bucureştiul să iasă mult în evidenţă, comparativ cu restul ţării, la majoritatea indicatorilor. De exemplu, aici sunt înmatriculate 640 de autovehicule la 1.000 de locuitori (de cinci-şase ori mai mult decât în Botosani, Vaslui sau Călăraşi), arata Revista Capital. Şi diferenţele privind depozitele din bănci ale persoanelor fizice sunt impresionante: 17.550 de lei pe cap de bucureştean, de circa trei ori mai mult decât a economisit un clujean şi de circa 11 ori mai mult decât un botoşănean. Avantajele de mai sus sunt şi rezultatul unui nivel de instruire peste medie. Astfel, aproape o treime din populaţia adultă are studii superioare, faţă de 14% la nivel naţional, şi numai 0,93% sunt analfabeţi (faţă de 2,35% per total ţară). În acelaşi timp, bucureştenii sunt cei mai întreprinzători dintre români: 1,1% din ei sunt patroni, faţă de 0,7% media naţională.
Situaţia este similară şi în cazul pieţei imobiliare, dar şi în domeniul loisirului (baruri, restaurante, cinema etc.). Astfel, un apartament cu două camere într-o zonă semicentrală poate fi cumpărat în Botoşani, Reşiţa ori Slobozia cu 20.000-30.000 de euro şi poate fi închiriat cu 100-150 de euro pe lună, în timp ce în Capitală valorează de două-trei ori mai mult, fie că este vorba de achiziţionare, fie de închiriere.
De altfel, şi statisticile europene confirmă faptul că, cel puţin din punct de vedere economic, între zona Bucureşti-Ilfov şi restul ţării există o ruptură din ce în ce mai mare. Astfel, dacă în 2006 produsul intern brut pe cap de locuitor (după standardele puterii de cumpărare) în regiunea Capitalei a fost de 83,8% din media UE, în 2007 el a atins 92,2% din medie şi, având în vedere modul în care a evoluat economia în 2008, se poate estima că, la finele acestui an, PIB-ul per capita în Bucureşti a atins, dacă nu chiar a depăşit, media europeană.
În acelaşi timp, în 2006, PIB pe locuitor în regiunea Nord-Est (judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău şi Vaslui) era de 24,7% din media UE şi a ajuns în 2007 la doar 26,6% din acelaşi indicator. Este evident, ritmul de creştere a fost net inferior celui din Bucureşti-Ilfov.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia