Risipă de bani publici! Investiție de peste un milion de lei în WC-ul unei școli

toaleta la tara- WC la scoalaO primărie din județul Botoșani are în vedere realizarea unei investiții de peste un milion de lei în grupurile sanitare de la una din școli.

Este vorba de Primăria comunei Adășeni care a lansat, de curând, procedura de licitație pentru „reabilitarea, consolidarea, modernizarea, dotarea și extinderea grupurilor sanitare” de la Școala gimnazială nr. 1 Adășeni.

like facebookPentru această investiție, administrația locală a alocat nu mai puțin de 993.163 lei, la care se adaugă TVA.

În sumă este inclusă și montarea unei centrale termice, însă cei mai mulți bani, 820.465 lei fără TVA, sunt prevăzuți pentru constructii și instalații, în timp ce utilajele, echipamentele tehnologice și functionale cu montaj se ridică la 31.886 lei.

Cele mai scumpe toalete au fost până acum construite la Coțușca, unde Primăria a alocat 90.000 de lei pentru un WC. 

Investiția este strict necesară, însă costurile la care este prevăzută a se realiza ar putea atrage atenția instituțiilor statului abilitate să verifice modul cum se cheltuie banii publici.

Primarul comunei susţine că de fapt este vorba despre reabilitarea a două corpuri de clădire, fiind vorba despre aproape 1000 de metri pătraţi. Alesul local susţine că lucrarea este necesară şi cuprinde realizarea unor wc-uri, însă exprimarea pe SEAP a fost una nefericită.

„Nu este vorba doar despre wc-uri, ci despre reabilitarea a două corpuri de clădire. Vorbim de aproape 1000 de metri pătraţi, în condiţiile în care unitatea şcolară are peste 60 de ani şi este degradată”, a spus Constantin Drăsleucă

2 thoughts on “Risipă de bani publici! Investiție de peste un milion de lei în WC-ul unei școli

  1. Aceste lucruri sunt imperios necesare,pentru a obține autorizări sanitare sau alte avize iar copii sa aibă condiții normale! Blamați cand se fac aceste lucrări dar blamați si cand wc e in fundul curtii e greu de hotărât !!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *