AJOFM selecteaza studenti care doresc sa munceasca in Germania pe perioada vacantei de vara

Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Botosani a fost instiintata de catre Agentia Municipala pentru Ocuparea Fortei de Munca Bucuresti cu privire la organizarea selectiei pentru studentii care doresc sa desfasoare o activitate lucrativa pe teritoriul Germaniei pe perioada vacantei de vara.

Conditii de participare: varsta cuprinsa intre 18-35 ani;studenti inscrisi la o facultate de stat sau particulara, acreditata conform legii, la cursuri de zi (cu exceptia studentilor din ultimul an de facultate); cunostinte bune si foarte bune de limba germana;

Documentele necesare: copie act de identitate (cu o valabilitate de minim 6 luni); optional copie pasaport (cu o valabilitate de minim 6 luni);adeverinta de la facultate in care sa se specifice anul de studii si ce tip de cursuri urmeaza (tipizat facultate); adeverinta de la facultate-Immatrikulationsbescheinigung (formularul tipizat precum si instructiunile de completare le gasiti pe site-ul A.M.O.F.M. Bucuresti, www.bucuresti.anofm.ro) dovada acreditarii, in cazul unei facultati particulare; copie de pe foaia matricola;recomandare de la unul din profesorii de la facultate; 3 poze tip pasaport;copie carnet de conducere (daca este cazul).