Jandarmii botoșăneni, prezenți la manifestările ocazionate de sărbătorirea Nașterii Maicii Domnului

jandarmiÎn data de 8 septembrie, ordinea și liniștea publică la manifestările ocazionate de sărbătorirea Nașterii Maicii Domnului, organizate în județul Botoșani, va fi asigurată de Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani și Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, în cooperare cu efective aparținând altor structuri ale M.A.I.

like facebookJandarmii botoșăneni vor fi alături de locuitorii comunei Santa Mare la ,,Ziua Satului”, unde vor acționa pentru asigurarea unui climat civilizat și vor aplica măsurile necesare pentru prevenirea comiterii unor fapte antisociale, în cooperare cu efective de poliție și pompieri, care vor interveni pentru fluidizarea traficului rutier și pietonal, precum și pentru prevenirea și stingerea incendiilor.

Meciul de fotbal de Liga a IV-a din orașul Darabani dintre echipele Sănătatea Darabani și A.S. Sportivul Trușești, va fi monitorizat de efectivele Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani.

Manifestările ocazionate de desfășurarea „Serbărilor Pădurii” din loc. Vorona, vor fi asigurate de către efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, urmând ca în data de 09 septembrie, jandarmii botoșăneni să asigure măsurile de ordine publică la hramul Mănăstirii Sihăstria Voronei.

De asemenea, jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, vor participa și la asigurarea măsurilor de ordine la meciul de fotbal din cadrul Cupei Ligii dintre F.C. Steaua București și F.C. Botoșani.

Participanții la aceste manifestări sunt sfătuiți să solicite în cel mai scurt timp intervenția forțelor de ordine, în mod direct sau prin apel 112, atunci când observă sau când sunt chiar ei victimele unor fapte antisociale, pentru a fi aplicate măsurile legale ce se impun, potrivit competențelor.

Având în vedere aglomerația specifică acestor manifestări publice, recomandăm cetățenilor să acorde o atenție sporită bunurilor personale, să nu consume băuturi alcoolice în mod excesiv și să evite să se implice în dispute care pot degenera în acte de violență fizică, potrivit unui comunicat de presa.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *