Consilierul judetean Mihai Darie si-a cumparat apartament de la Victor LDC Imobiliare, prin intermediul instantei

9 decembrie 2009

Consilierul judetean Mihai Darie (PSD) a dat in judecata firma Victor LDC Imobiliare, administrata de omul de afaceri Victor Mihalachi, pentru a obtine titlu de proprietate pentru un apartament cumparat in ansamblul de locuinte de pe Trandafirilor. Darie a semnat, in luna noiembrie 2007, un ante-contract cu Victor LDC Imobiliare, in vederea cumpararii unui apartament cu trei camere in ansamblul P+ 2E de pe strada Trandafirilor, in schimbul a 50.000 de euro, platibili in sase rate. Consilierul judetean a achitat pretul, potrivit contractului, in sase rate, iar in primavara acestui an a solicitat predarea apartamentului. El a apelat la executor judecatoresc, pentru a intra in posesia imobilului achizitionat.

Darie nu a obtinut un contract de vinzare cumparare si, din acest motiv, s-a adresat instantei, careia i-a cerut sa emita o hotarire care sa tina loc de contract. Astfel, magistratii Tribunalului Botosani au decis, marti, ca admit actiunea lui Darie, astfel incit hotarirea judecatoreasca va tine loc de contract de vinzare- cumparare. De asemenea, instanta a obligat firma Victor LDC Imobiliare sa radieze orice ipoteca asupra apartamentului si sa plateasca chieltuielile de judecata.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia