Fostul director executiv al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Botoşani, Mihai Pavel, s-a aflat in conflict de interese, pe perioada in care s-a aflat la conducerea institutiei publice, potrivit unei hotariri definitive a Inaltei Curti de Casaţie şi Justiţie. Instanta suprema a stabilit ca Pavel a incălcat dispoziţiile legale privind conflictul de interese, confirmind, astfel, rezultatele unei ancheteA?efectuate, in ianuarie 2009, de Agenţia Naţională de Integritate (ANI).
De altfel, Curtea de Apel Suceava a respins, pe 10 martie 2009, contestaţia formulată de Mihai Pavel, care solicita anularea actului de constatare emis de ANI.
Pe 13 ianuarie, Agenţia Naţională de Integritate a constatat că Mihai Pavel a incălcat dispoziţiile legale privind conflictul de interese, intrucit a avut interese patrimoniale care au influenţat indeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor ce i-au revenit, luind decizii sau participind la procesul de luare a deciziilor privind acordarea de subvenţii firmelor la care membrii familiei sale sunt acţionari şi administratori.
Potrivit art. 79, alin. (2) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei in exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi in mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, Mihai Pavel avea obligaţia de a informa Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu privire la conflictul de interese in care acesta se afla şi de a solicita inlocuirea sa pentru operaţiunile ce vizau firme aparţinind membrilor familiei sale




























