Bibliotecile din judet se pot inscrie in Programul National Biblionet

Biblioteca județeană Botoşani şi alte 20 de biblioteci locale au posibilitatea sa facă parte din Programul Național Biblionet incepand din 25 noiembrie.

La inaugurarea primei biblioteci cu acces gratuit la Internet din program, directorul Biblionet Paul Baran a anunţat lansarea unei noi runde de inscrieri, la care pot participa bibliotecile judeţene şi intre 10 şi 20 de biblioteci locale din fiecare judeţ. "Ne propunem ca la finalul acestei runde să avem incluse in program 30 de biblioteci judeţene şi peste 600 de biblioteci, iar mai mult de 1000 de bibliotecari să participe la cursuri de formare in tehnologia informaţiei şi administrarea bibliotecii", a declarat Baran. Incepind din data de 25 noiembrie, biblioteca judeţeană Botoşani, una dintre cele 29 de biblioteci judeţene care nu fac parte incă din Programul Național Biblionet, se poate inscrie in program. Dintre acestea vor fi selectate 18 biblioteci judeţene şi 300 de biblioteci locale. Termenul limită de depunere a dosarului pentru selecția in Runda a 2-a a programului Biblionet este 29 ianuarie 2010, iar rezultatul selecției va fi făcut public pe 25 martie 2010.