23 de salariati de la Drumuri si Poduri au fost trimisi in somaj

Un numar de 23 salariati din cadrul SC Drumuri si Poduri SA Botosani au fost trimisi in somaj. Potrivit unui comunicat al Agentiei Judetene de Ocupare a Fortei de Munca, incepand cu data de 1 noiembrie, SC Drumuri si Poduri SAA a disponibilizat un numar de 23 persoane din totalul de 34 persoane. Motivele care au determinat concedierea sunt: criza financiara la nivel local si national, avand repercursiuni directe asupra volumului de contracte de achizitii publice in domeniul constructiilor de drumuri, participarea la licitatii a altor operatori cu preturi deosebit de scazute in raport cu valorile estimate; dificultatile financiare ale societatii, generate de suspendarea temporara a activitatii precum si de incasarea cu mari intarzieri a contravalorii lucrarilor efectuate; finalizarea contractului de privatizare a societatii Drumuri si Poduri SA, conform caruia angajatorul avea obligatia de a mentine personalul existent la data privatizarii o perioada de 3 ani, cu exceptia incetarii contractelor de munca din cauze imputabile salariatilor. Angajatorul isi exprima disponibilitate de a readuce din somaj personalul disponibilizat in situatia in care isi va realua activitatea ca urmare a redresarii economice, se precizeaza in comunicat.