Hotelul Rapsodia din Botosani gazduieste, joi si vineri, cea de-a sasea editie a Forumul Regional de Investitii, cu tema "Investind in oameni, investim in viitor", la care participa reprezentanti ai firmelor si ai administratiilor publice judetene si locale din zona Moldovei.
"Ceea ce vrem sa facem in aceste doua zile este sa gasim raspunsuri la citeva intrebari care ne preocupa. Vrem ca, pe linga masurile care se iau la nivel guvernamental, sa punem raspunde la marea provocare: Incotro ne ducem oamenii? Aceasta resursa este principalul motor al acestei regiuni", a declarat directorul Agentiei de Dezvoltare Regionala Nord Est, Constantin Apostol, care organizeaza evenimentul.
Eveniment anual, acesta a fost organizat in anii precedenti la Iasi, Vaslui, Piatra Neamt si Bacau, ultima editie fiind desfasurata anul trecut, in luna noiembrie, la Suceava.
Editiile forumului au captat atentia publica, reunind de fiecare data peste 200 participanti reprezentind organizatii publice, centrale si locale, societati comerciale, institutii financiare si chiar ambasade ale unor tari straine in Romania.
Organizatorii din acest an sunt Consiliul Judetean Botosani, Agentia de Dezvoltare Regionala Nord-Est, Institutia Prefecturii, Primaria municipiului Botosani, Inspectoratul Scolar Judetean si Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca din Botosani. Fiind dedicat proiectelor si initiativelor din domeniul resurselor umane, forumul va include exemple de succes, dezbateri, ateliere de lucru si prezentarea unor oportunitati axate pe formare si perfectionare profesionala.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia