Scriitoarea Lucia Olaru Nenati, doctor in filologie, a fost invitată de către Universitatea de excelenţă din Konstanz, Germania, să susţină un curs-workshop despre cultura şi civilizaţia romanească in beneficiul studenţilor din numeroase ţări ale lumii participanţi la seria internaţională organizată anual de către universitatea germană. Deşi există de zece ani un parteneriat cu Universitatea "Al.I.Cuza" din Iasi, drept care studenţii romani ocupă numeric primul loc in rindul studenţilor străini, pină in prezent nu a fost organizată o asemenea formă de prezentare monografică a valorilor specifice Romaniei. Astfel, cursul, susţinut in limba engleză, a cuprins prelegeri pe teme privind trasăturile identitare specifice culturii şi civilizaţiei romaneşti, determinate de coordonate geografice şi istorice, tradiţii şi mentalităţi, patrimoniu spiritual şi material, folclor şi mituri fundamentale (Mioriţa, Meşterul Manole), estetica artelor populare, specificul arhitectural cu accent pe manăstirile Moldovei s.a.
O altă coordonată a fost aceea a creaţiei romaneşti culte, cuprinzind o prezentare succintă a specificului literaturii şi o cronologie a principalelor personalităţi literare, alocindu-se fireşte un loc aparte şi un spaţiu extins personalităţii lui Eminescu. N-au lipsit nici reprezentaţii altor domenii de creaţie precum teatrul, cu referire specială la Eugen Ionesco, artele plastice, accentuindu-se desigur pe imaginea sculptorului Constantin Brincuşi şi muzica avind in prim plan imaginea- şi sunetul- creaţiei enesciene. Intreaga prezentare a fost susţinută prin materiale audiovizuale, in primul rind printr-o ilustrare cu imagini reprezentative romaneşti comentate adecvat in proiecţie Power Point, prin exemplificare sonoră in cazul temelor referitoare la muzică şi printr-o expoziţie etnografică romanească in care şi-au găsit locul costume populare, ţesături, ceramică, ouă incondeiate, cărţi şi albume reprezentative. In cadrul acestui ansamblu şi-au aflat locul şi elemente, informaţii, imagini, obiecte referitoare la ţinutul Botoşani.
Derularea proiectului s-a finalizat printr-o seară creativă in care Lucia Olaru Nenati a evoluat in ipostaza sa de poetă recitindu-şi poemele, traduse pe ecran in citeva limbi străine, a prezentat "cintecele lui Eminescu" şi a interpretat live piese muzicale de pe albumul Din dor de Eminescu. Aprecierea publicului s-a adresat astfel nu numai prestaţiei complexe a protagonistei, ci, nu in ultimul rind, culturii, artei şi valorilor romaneşti, din păcate, mult prea puţin cunoscute lumii internaţionale





























