Un șofer al unei firme de pază din Botoșani a ajuns la spital, după ce a fost tăiat la mână cu o sticlă de către un individ. Duminică noapte, angajații unui bar din zona ACR a solicitat echipa de intervenţie de la firma FGM Security Division SRL Botoșani, pentru a interveni în cazul unor turbulenţe produse la bar, de către un grup de romi.
Echipa a rămas la faţa locului aşteptând să plece grupul, dar aceştia au început să se bată între ei. Unul dintre cetăţenii romi a spart o sticlă şi l-a tăiat pe unul din grupul lor, iar când a vrut să sară din nou, Adrian P. de 46 de ani, angajat ca șofer la FGM a intervenit pentru a-l opri, suferind tăieturi la mână.
A fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati unde a fost internat. Evenimentul a fost încadrat la accidente de muncă și va fi cercetat de către angajator iar dosarul de cercetare va fi înaintat spre verificare şi avizare Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoşani.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia