Accident, duminică, în municipiul Dorohoi. Un bărbat de 43 de ani, din comuna Roma, județul Botoșani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Dorohoi, a pătruns pe sensul opus de mers şi, în încercarea de a evita coliziunea cu un autoturism care circula regulamentar, a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a pătruns pe trotuarul din partea dreaptă și s-a izbit în gardul unei locuințe.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i s-au recoltat probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia