Fumatul va fi interzis, începând de joi, în toate spaţiile publice închise, precum şi în spaţiile închise de la locul de muncă şi în locurile de joacă pentru copii.
Potrivit unui ordin al ministrului Afacerilor Interne, semnat de Petre Tobă, cei care au competenţa să constate contravenţiile şi să aplice amenzile sunt polițiștii, jandarmii, pompierii și polițiștii de frontieră.
Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 47/2016 privind desemnarea personalului competent să constate contravenţiile şi să aplice sancţiuni contravenţionale prevăzute de Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun prevede că amenzile pot fi dictate de

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia