De marţi, patru echipe de la nivelul Instituţiei Prefectului vor verifica registrele agricole din fiecare comună a judeţului

7 septembrie 2009

Patru echipe formate la nivelul Instituţiei Prefectului se vor deplasa in teritoriu la primării pentru a verifica registrele agricole. Acţiunea vine ca urmare a unei propuneri din partea Direcţiei Judeţene de Statistică, pentru a avea o evidenţă agricolă clară, dat fiind faptul că in martie anul viitor se doreşte organizarea şi efectuarea recensămantului. "Am dispus ca incepand de maine(marţi n.r.) să se formeze patru echipe la nivelul Instituţiei Prefectului formate din cate trei oameni, echipele vor fi conduse de patru jurişti din cadrul Instituţiei noastre care vor verifica numai registrele agricole. Acţiunea ar putea să se incheie in maxim două-trei săptămani, iar la acţiune vor participa cate un reprezentant de la Direcţia pentru Agricultură şi Direcţia Judeţeană de Statistică", a declarat prefectul Cristian Roman. Acesta nu va ezita să aplice legislaţia in cazul in care se vor constata nereguli grave. "Fiecare din colegii din Prefecturii va fi imputernicit, aşa prevede legea, pentru intocmirea unor procese verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor. Probabil că acolo unde lucrurile nu sunt atat de grave, probabil că nu vom recurge la contravenţii, dar unde va fi neglijenţă şi delăsare, cu siguranţă se vor aplica", a mai spus Roman.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia