Elevii repetenti nu sint exclusi de la sprijinul financiar „bani de liceu”

Inspectoratul Scolar Judetean a primit citeva precizari din partea Ministerului Educatiei cu privire la criteriile specifice si metodologia de acordare a sprijinului financiar in cadrul programului national de protectie sociala "Bani de liceu". Astfel, elevii repetenti pot beneficia de "Bani de liceu", bursa de studii si cea de merit fiind exceptate din calculul veniturilor permanente. La stabilirea acestui drept nu se iau in considerare ajutoarele sociale si alocatiile prevazute in legea privind venitul minim garantat, insa se tine cont de alocatia de plasament care constituie venit permanent. Ceea ce este mai interesant de mentionat este faptul ca venitul agricol se va lua in considerare, incepind din acest an scolar, in calculul acestui ajutor. "Pina acum, nu se tinea cont de venitul agricol in calculul ajutorului. Tot din acest an vor primi acest ajutor social inclusiv elevii din scolile particulare", a precizat Daniela Biolan, inspector general adjunct al ISJ. La nivelul judetului Botosani, peste 5.000 de elevi au depus cereri pentru obtinerea sprijinului financiar "bani de liceu". Lista beneficiarilor va fi afisata pe internet pe 28 octombrie.

Acest material poate fi preluat doar cu citarea sursei Botosaninews.ro

Exprima-ti parerea pe [email protected]