Calitate a programelor scazuta, surse de finantare obscure, absenta alternativelor pentru o buna parte a populatiei si nu in ultimul rind dependenta prea mare de mediul politic, se scrie in raportul dat publicitatii de Institutul pentru o Societate Deschisa.
Potrivit autorilor raportului, o ciudatenie a televiziunilor romanesti pare sa fie tabloidizarea si trivializarea programelor de stiri. O astfel de tendinta a fost evidenta in perioada alegerilor de anul trecut cind nu a fost permisa difuzarea altor stiri cu si despre politicieni in afara celor electorale. Rezultatul a fost ca, incercind sa evite presiunile, multe canale de televiziune s-au ferit sa mai acorde vreo atentie stirilor politice.
Pe de alta parte, potrivit raportului, asa numitele non-evenimente, stiri despre accidente de masina sau despre acte de violenta in familie, sint prezentate pe larg la ore de maxima audienta desi ele pot fi considerate irelevante pentru comunitatile unde sint difuzate.
O alta problema a televiziunilor din Romania ar tine de sursele de finantare, spun realizatorii cercetarii. Desi piata publicitatii este in crestere, volumul acesteia este inca mic, ceea a facut ca statiile sa depinda de publicitatea de stat, un instrument adesea folosit pentru instituirea controlului politic. De asemenea de cele mai multe ori originea banilor cu care se finanteaza aparitia si functionarea posturilor TV este neclara. Raportul aminteste in acest context despre suspiciunile legate de patronatul unor posturi precum Realitatea TV sau despre dezvaluirile din presa privind finantarea Prima TV. Lipsa transparentei poate ascunde legaturi cu politicieni sau cu oameni de afaceri controversati.



























