Aproape 400 de elevi botosaneni din clasele IV-a si VIII-a vor sustine o testare, in perioada 18 octombrie-19 noiembrie. Ada Macovei, responsabil pe proiecte privind invatamintul rural din cadrul Inspectoratului Scolar Judetean, a declarat ca evaluarea celor 375 de elevi si a peste 120 de cadre didactice si membri ai comunitatii locale, reprezinta un studiu longitudinal national realizat de Ministerul Educatiei si Cercetarii in vederea elaborarii bazei de date pentru educatie. Studiul presupune evaluarea pe esantioane reprezentative, pentru fiecare judet, a elevilor de clasele a IV-a si a VIII-a. In judetul Botosani au fost selectate sapte scoli, una din mediul urban (Sc.7 Botosani) si restul din mediul rural (Scolile Smirdan, Dracsani, Petricani, Havirna, Albesti, Todireni), unde invatamintul se desfasoara si in clase cu predare simultana. "Se incearca efectuarea unui studiu comparativ al nivelului de cunostinta al elevilor, la diferite clase. Nu se dau note la testare. Lucrarile sint trimise la minister, pentru elaborarea de politici educationale", a mai spus Ada Macovei. Subiectele vor veni de la minister, insa nu se cunoaste, deocamdata, care sint disciplinele la care se va sustine testarea.
Acest material poate fi preluat doar cu citarea sursei Botosaninews.ro
Exprima-ti parerea pe [email protected]





























