80 de jandarmi angrenati in misiuni de ordine publica cu ocazia Zilelor Orasului

21 aprilie 2009

După misiunile de Paşte, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi JudeÅ£ean Botoşani se pregătesc pentru executarea unor noi misiuni de ordine publică cu ocazia manifestărilor organizate de municipalitate cuA ocazia sărbătoririi "Zilelor Oraşului". Astfel, in perioada 22-26 aprilie, peste 80 de jandarmi constituiÅ£i in patrule şi echipaje mobile vor fi angrenaÅ£i in diferite misiuni de ordine publică in municipiu, pentru asigurarea unui climat normal de ordine şi siguraţă publică pentru botoşănenii care vor participa la manifestările artistice,religioase sau sportive din acest an, manifestări care se doresc să fie o reuşită şi care să nu fie umbrite de producerea unor eventuale fapte antisociale. "Turul de forţă pentru jandarmi vor fi zilele de simbătă şi duminică cind pe scena din faÅ£a ,,Monumentului 1907" vor susÅ£ine recitaluri o serie de cintăreÅ£i de muzică uşoară şi populară cu această ocazie şi afluenÅ£a publicului va fi mai numeroasă in zonă", se precizeaza intr-un comunicat de presa al IJJ.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia