Guvernul a aprobat, miercuri, un proiect de lege privind înfiinţarea unei instituţii publice care să administreze şi să valorifice bunurile dobândite din infracţiuni.
Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Sechestrate va funcţiona ca instituție publică de interes național în subordinea Ministerului Justiției.
Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Sechestrate va fi condusă de un director general, numit de către ministrul Justiției, și va avea 35 de angajați.
Activitatea operaţională a Agenţiei va fi coordonată de către un Consiliu Director, alcătuit din directorul general al Agenţiei şi câte un reprezentant al Ministerului Justiției, al Consiliului Superior al Magistraturii, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, al Direcției Naționale Anticorupție, al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, al Ministerului Afacerilor Interne, al Ministerului Finanţelor Publice, precum şi al Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Agenţia va îndeplini, în principal, următoarele funcții:
În prezent, activitatea de administrare a bunurilor sechestrate se realizează de cele mai multe ori de către organele de cercetare penală, care aduc la îndeplinire ordonanţa de luare a măsurii asigurătorii. În scopul administrării bunurilor sechestrate, organele de cercetare penală nu au alocat un buget şi nici elemente de logistică necesare (de ex. parcări pentru autovehicule indisponibilizate sau alte spaţii de depozitare).
La nivelul Poliţiei Române, în prezent, sunt indisponibilizate 2.515 autovehicule în cauze penale, din care pentru 804 autovehicule s-a dispus măsura sechestrului asigurator. Aceste autovehicule au fost ridicate din posesia deţinătorilor şi sunt depozitate la unităţile de poliţie. Totodată, la nivelul Poliţiei de Frontieră Române există un număr 122 autovehicule asupra cărora s-a luat măsura sechestrului asigurător, bunurile fiind preluate de la deţinător şi aflate în prezent în custodia organelor de cercetare penală ale poliţiei judiciare.
Pe de altă parte, nu există o evidenţă la nivel naţional a tuturor categoriilor de bunuri sechestrate, a depozitarului, a locaţiei unde acestea sunt depozitate sau a stării în care se găsesc.
În prezent, competenţele de management al bunurilor sechestrate sunt partajate între mai multe autorităţi, fără o coordonare eficientă, fapt ce are impact inclusiv asupra sumelor efectiv recuperate de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) pin procedurile de valorificare.
Astfel, în perioada 2012 – 2014, valoarea bunurilor sechestrate de unităţile de parchet şi poliţie a crescut semnificativ, ajungând în 2014 la aproape 2 miliarde şi jumătate de lei noi. Rata de executare a ordinelor de confiscare a ajuns în 2014 la aproape 14%, în condiţiile în care în anii anteriori s-a situat sub 5%.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia