Liceul de Artă "Ştefan Luchian" Botoşani va demara in luna noiembrie un proiect in cadrul programului naţional "Educaţia globală", program aflat sub egida Comunităţii Europene. Proiectul derulat de Liceul de Artă in cadrul acestui program se numeşte "Povestea celor de langă noi" şi vizează mai multe acţiuni pe nivele de studii. Astfel ca o parte din acţiuni vor fi desfăşurate de elevii de la clasele 1-8 iar o parte de elevii de la liceu."Este un proiect sub egida Comunităţii Europene şi vizează conştientizarea elevilor şi a cadrelor didactice cu privire la globalizare iar anul acesta fiind intercultural se desfăşoară in contextul păstrării specificului naţional", a declarat Mihaela Livadaru, directorul Liceului de Artă "Ştefan Luchian" Botoşani. Pentru elevii care invata la gimnaziu acţiunile se vor concretiza in intalniri intre elevii care au invaţat un timp in străinătate şi cei care nu au luat contact deloc cu invăţămantul de dincolo de graniţă. Fenomenul copiilor care işi urmează părinţii plecaţi la muncă in străinătate a atins şi Liceul de Artă din Botoşani asa incat astfel de intruniri vor putea reprezenta un schimb de experienţă intre elevi. "Vrem să valorificăm faptul că avem copii reveniţi din ţările europene unde au plecat o perioadă după părinţii lor. Vom incerca să facem intalniri ai acestor copii cu ceilalţi din şcoală pentru un schimb de informaţii, de experienţă, de impresii", a mai declarat Mihaela Livadaru. Pentru elevii de liceu se are in vedere organizarea unui simpozion care să aducă in prim-plan contribuţia comunităţilor etnice din judeţ la dezvoltarea patrimoniului naţional şi cultural. Elevii se vor documenta cu sprijinul reprezentanţilor acestor comunităţi existente in judeţ şi ulterior datele şi fotografiile adunate vor fi expuse intr-un album de colecţie. Proiectul incepe la inceputul lunii noiembrie cu partea de documentare urmand ca in perioada 17-21 noiembrie să aibă loc actiunile propriu-zise din proiect. Proiectul nu beneficiază de finanţarea Uniunii Europene fiind doar sub egida Comunităţii Europene.
Ascultă aici News Radio!
Convertor Valutar
Meteo
Stiri nationale
- Trist! Un apreciat profesor s-a stins din viață. „Amintirea lui va fi mereu vie în sufletul meu”
11 martie 2026... - FOTO Accident pe DN2. O mașină de poliție s-a răsturnat după impactul cu un autoturism
10 martie 2026...simion tehnoconstruct

simion tehnoconstruct

- „Mi-au omorât copilul!”. Un bebeluș a murit la 2 zile, după ce medicii l-au trimis acasă cu febră
10 martie 2026... - FOTO Accident cu două mașini. Două persoane au ajuns la spital
10 martie 2026...apetrans

- Doliu în educație! Un profesor emerit s-a stins din viață
9 martie 2026... - FOTO Accident cu un mort și cinci răniți! O mașină s-a răsturnat
9 martie 2026...Bsc

Urban Serv

- FOTO Autospecială SMURD aflată în misiune, cu şase persoane la bord, implicată într-un accident
8 martie 2026... - Fără cuvinte! O mamă a încercat de două ori să-și omoare bebelușul abia născut
7 martie 2026...
Cele mai citite Stiri
- Un tânăr a furat coletele dintr-o mașină a unei firme de curierat. Botoșăneanul, reținut de polițiști
11 martie 2026... - Și-a făcut-o cu mâna lui! Un tânăr este cercetat de polițiștii din Botoșani pentru un gest ilegal care i-ar fi adus în portofel 20 de euro
11 martie 2026... - VIDEO Cătămărăști- Deal se transformă! Blocuri renovate, parcări moderne și amenajări de înfrumusețare
11 martie 2026... - Controale la mai multe fabrici de confecţii din Botoşani. Ce au căutat poliţiştii şi inspectorii ITM
11 martie 2026... - Evadări de primăvară pentru doi: idei de escapade care aduc energie nouă relației
11 martie 2026... - Vinerea Mare este zi liberă în 2026. Cât va dura minivacanța de Paște
11 martie 2026...ddd

- Concurs de ouă încondeiate într-o localitate din Botoşani. Va avea loc la biserică
11 martie 2026... - Instalarea corectă a lămpilor solare de exterior pentru efect maxim
11 martie 2026...
Anunturi
- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani anunță vânzarea bunurilor mobile ale societății Milau Design Shoes SRL
9 martie 2026 - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani anunță vânzarea bunurilor mobile ale Volksmarkt Cora SRL
9 martie 2026Modern Calor

- Anunț! Posibilitate de angajare la societatea comercială Five Continent Group SRL Botoșani
1 martie 2026 - Anunţ privind vânzarea unor bunuri mobile ale societăţii comerciale Jakab Automobile SRL Botoşani
24 februarie 2026 - Anunţ privind vânzarea unor bunuri mobile ale societăţii comerciale Jakab Automobile SRL Botoşani
24 februarie 2026 - Anunţ al AJFP Botoşani privind vânzarea unor bunuri imobile ale societăţii comerciale MT SRL
24 februarie 2026 - Mesaj de condoleanțe transmis familiei fostului primar al comunei Hudești, Viorel Atomei, stins din viață la vârsta de 65 de ani
18 februarie 2026 - Anunţ! ADI Zona Metropolitană Botoşani solicită acord de mediu pentru proiectul „Varianta de ocolire Botoșani- etapa 2″
17 februarie 2026


