Un deţinut din Penitenciar a ajuns la spital după 20 de zile de greva foamei

ambulanta penitenciar simulare incendiu botosani1Un deţinut, încarcerat în Penitenciarul Botoşani, aflat în refuz de hrană de 20 de zile a fost transportat, miercuri, la Spitalul Municipal Suceava după ce i s-a făcut rău. Vasile Lavric, de 56 de ani era la Curtea de Apel Suceava pentru un proces, iar în timp ce se afla în camera de arest i s-a făcut rău, agenţii care îl însoţeau transportându-l la spital.

„În cursul zilei de astăzi urmează a fi adus în unitatea de detenţie”, a declarat Cristina Livadariu, director adjunct al Penitenciarului Botoşani.

Bărbatul, din Rădăuţi Bucovina a fost condamnat pentru viol, însă procurorii îl suspectează şi de comiterea a  trei femei. Trei soţii şi două amante ale lui Vasile Lavric sunt moarte sau dispărute. Prima soţie a murit într-un accident de maşină suspect. A doua s-a stins în urma unui infarct – neverosimil pentru o tânără de doar 21 de ani. Bărbatul neagă însă de două decenii orice vină.

Povestea care l-a transformat pe Vasile Lavric dintr-un anonim într-un posibil criminal în serie începe în 1993, când s-a căsătorit pentru a treia oară cu Nicoleta Iordache. Doi ani mai târziu, sora acesteia, în vârstă de 16 ani, a dispărut. Mama fetelor spune că suspectul are legătură cu dispariţia fetei.

După câteva luni a dispărut şi a doua soră, care era soţia lui Vasile Lavric. Femeia avea 31 de ani şi un copil cu suspectul. Trei luni mai târziu, dispărea şi a treia soră, cu care Vasile Lavric are încă un băiat.

Bărbatul neagă orice acuzaţie şi susţine că este închis pe nedrpt, motiv pentru care a intrat în greva foamei.

La aproape 20 de ani după ce i-a dispărut prima fiică, mama surorilor este convinsă că nu le va mai vedea în viaţă. Rudele bărbatului cred însă că omul este nevinovat.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *