Procesul unui botoşănean a ajuns să fie dat exemplu în lucrările de specialitate din drept, după ce a reuşit să învingă statul român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Victor Diacenco, de 70 de ani, a reuşit să demonstreze că i s-a fabricat un dosar penal şi, cu toate acestea, a fost pus la plata unor daune pentru un accident rutier de care el nu se face vinovat.
Evenimentul rutier s-a întâmplat în data de 5 noiembrie 1998, în jurul orei 20.00, când aflat la volanul unui autoturism Cielo, care venea dinspre Iaşi, a lovit o căruţă în apropierea localităţii Zăceşti. Şoferul a fost orbit de luminile unui TIR, al cărui conducător auto nu a schimbat pe faza de întâlnire, a frânat trăgând dreapta, însă a acroşat o căruţă ce mergea pe marginea drumului. Atelajul hipo era încărcat cu ulei şi în el erau o femei şi un bărbat.
Nimeni nu a putut să explice exact impactul, însă după toate expertizele, se pare că femeia stătea în spatele atelajului, iar când a văzut maşina venind spre căruţă a sărit, căzând în fund pe asfalt. Poliţiştii sosiţi la faţa locului au constatat că utilajul nu era corect semnalizat, nu avea lumini şi nici căruţaşul nu avea vestă. În plus, căruţa nu avea nici dreptul de a circula pe un drum naţional.
Femeia, de 44 de ani din Orăşeni, a fost internată în spital, fiind diagnosticată cu fisură iliaco sacrală, însă după cinci zile a fost externată cu recomandarea de repaos timp de patru săptămâni. Considerându-se victimă a accidentului, femeia a insistat ca şoferul autoturismului să îi plătească daune şi iniţial procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale faţă de şofer, însă la trei ani de la producerea accidentului s-a decis trimiterea în judecată a lui Victor Diacenco invocând o prevedere legală, intrată în vigoare la aproape un an de la accident, conform căreia conducătorii auto sunt obligaţi să deţină controlul în aşa fel încât să evite orice obstacol previzibil.
În 2003, Judecătoria Botoşani îl achită pe Victor Diacenco, invocând un caz fortuit (n.r. nu avea cum să prevadă incidentul) şi a respins toate pretenţiile femeii, însemnând 5000 de lei daune morale şi 5000 de lei daune matariale. De celelaltă parte, căruţaşul, găsit vinovat, a primit şase luni cu suspendare şi a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată. Expertizele dispuse în dosar arătau că autoturismul circula cu o viteză legală, 22-23 de km/h, iar vinovăţia îi aparţine în totalitate căruţaşului.
Decizia a fost atacată, atât de femeie, cât şi de şofer, la Tribunalul Botoşani, iar instanţa superioară a menţinut sentinţa un an mai târziu. Procesul s-a mutat la Curtea de Apel Suceava, însă Diacenco nu a mai fost citat, iar decizia instanţei a fost incredibilă. L-a achitat pe partea penală de comiterea faptei, însă l-a obligat la plata daunelor integrale către femeie, plus cheltuieli de judecată.
Diacenco a fost executat silit de un executor judecătoresc şi şi-a vândut toate bunurile unei firme pentru a achita cei 10.000 de lei. A făcut contestaţie în anulare, demonstrând că nu a primit citaţie şi nu s-a putut apăra. La dosar a apăreau citaţiile, însă la semnătura de primire a semnat poştaşul, care a fost dat afară pentru acest lucru, însă doar el a plătit pentru toate abuzurile.
În decembrie 2003 a deschis acţiunea la CEDO invocând încălcarea dreptului de a avea un proces echitabil, dreptul la apărare şi încălcarea prezumţiei de nevinovăţie. În cadrul procesului Ministerul de Externe, ce reprezenta statul român a menţionat că judecătorii ce au judecat dosarul Diacenco nu puteau comite o asemenea gafă de care sunt acuzaţi pentru că sunt cu experienţă fiind aproape de pensie.
La începutul anului 2012 CEDO îi dă dreptate lui Diacenco condamnând statul român pentru încălcarea dreptului la prezumţia de nevinovăţia şi a obligat să îi plătească 2.000 de euro daune morale şi 1.700 de euro daune materiale. Bărbatul susţine că a cheltuit cu procesele aproape 20.000 de euro, însă nu a ştiut să păstreze chitanţele pentru toate plăţile.
„CEDO a condamnat statul român pentru încălcarea art.6 alin 2 privind dreptul la un proces echitabil, obligând statul român la daune morale şi chetuieli de judecată. Petentul a reproşat justiţiei române că în timpul procesului său penal i-au fost încălcate drepturile date şi garantate de Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, cât şi de art6 şi art 7 din CEDO. Cu toate că petentul a fost achitat în faţa primei instanţe, Curtea de Apel a emis consideraţii privind o presupusă vinovăţie penală, ceea ce a creat o reflectare a sentimentului că persoana petentului ar fi vinovată pe fond, ceea ce i-a adus acestuia prejudicii morale în relaţiile sale sociale şi de muncă, pe lângă cele materiale. Cauza „Diacenco contra România” a fost inclusă în tema şi practica judiciară română, considerându-se un repre valoric cu privire la respectarea prezumţiei de nevinovăţie”, a declarat Simona Bosovici, avocatul care l-a reprezentat pe Diacenco la CEDO.
La sfârşitul anului 2012 hotărârea CEDO a rămas definitivă şi a primit banii. Ulterior a formulat o cerere de revizuire, având în vedere că CEDO a constatat hotărârile ca fiind ilegale, însă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins revizuirea motivând că el şi-a primit dreapta despăgubire de la CEDO şi precizând că instanţele din ţară nu trebuiau să îşi justifice sentinţele, chiar dacă nu aveau la bază un act normativ.
După 11 ani de procese hotărârea desfiinţaţă de CEDO a rămas în vigoare, presupusa victimă a accidentului a rămas cu banii, iar nici un judecător nu a fost tras la răspundere.
” Pentru mine este o mare deziluzie justiţia în România. După toate aceste procese am doar satisfacţia morală a unei palme date justiţiei” a declarat Victor Diacenco.
Felicitări doamnei avocat!