Circa 500 de botoşăneni au ca hobby principal vanatoarea. Cel puţin aşa arată datele statistice ale Asociaţiei Vanatorilor şi Pescarilor Sportivi din judetul Botoşani. Membrii asociatiei au permis de vanator si isi exercita aceasta calitate numai in timpul sezonului de vanătoare. Vanătoarea se practică numai de vanători in primul rand pentru mentinerea echilibrului agro-silvo-cinegetic, precum şi pentru conservarea vigurozităţii şi calităţii vanatului. De asemeni vanatoarea are loc si in scop social dar si pentru rezultatele materiale care decurg din aceasta. La Botosani, potrivit responsabilului de vantori al asociatiei, Cosmin Humelnicu sunt la această dată 500 de vanatori cu permis. Cel mai batran are 82 de ani si se numeste Mihai Drăguţul iar cel mai tanar are 19 ani. Un vanator este admis in cadrul asociatiei in urma unui concurs si un an de stagiatură, perioada in care trebuie sa participe la cel puţin zece ieşiri. De asemeni el trebuie să aducă recomandarea de la cel puţin doi vanători cu experienţă de cinci ani minimum in domeniu. Totodată, acesta trebuie să facă dovada cu acte medicale că este apt să poarte arma de vanătoare. Trebuie să participe la cel puţin o tragere in poligon şi ulterior să susţină un examen care se dă o dată in an. La acest examen este considerat admis dacă raspunde la 20 din cele 30 de intrebări. Permisul de vanătoare, o dată obţinut ii poate fi retras in caz de braconaj. Anul trecut au fost retrase şapte permise de vanator din această cauză. Anul acesta niciun vănător nu a rămas fără permis pana la această dată.
Ascultă aici News Radio!
Convertor Valutar
Meteo
Stiri nationale
- FOTO Accident pe DN2. O mașină de poliție s-a răsturnat după impactul cu un autoturism
10 martie 2026... - „Mi-au omorât copilul!”. Un bebeluș a murit la 2 zile, după ce medicii l-au trimis acasă cu febră
10 martie 2026...simion tehnoconstruct

simion tehnoconstruct

- FOTO Accident cu două mașini. Două persoane au ajuns la spital
10 martie 2026... - Doliu în educație! Un profesor emerit s-a stins din viață
9 martie 2026...apetrans

- FOTO Accident cu un mort și cinci răniți! O mașină s-a răsturnat
9 martie 2026... - FOTO Autospecială SMURD aflată în misiune, cu şase persoane la bord, implicată într-un accident
8 martie 2026...Bsc

Urban Serv

- Fără cuvinte! O mamă a încercat de două ori să-și omoare bebelușul abia născut
7 martie 2026... - Atac sângeros în fața unei biserici! Un bărbat de 61 de ani, înjunghiat în plină stradă
7 martie 2026...
Cele mai citite Stiri
- FOTO Hectare întregi de vegetație cuprinse de incendii, în două localități din județul Botoșani
10 martie 2026... - FOTO „Arde casa vecinilor…”. Curajul de care a dat dovadă un pompier de doar 20 de ani din Botoșani. Filip era în timpul liber
10 martie 2026... - FOTO Proiecte de educație extra-școlară implementate de Seminarul Teologic Liceal Ortodox ”Sfântul Gheorghe” Botoșani
10 martie 2026... - VIDEO Incendiu în județul Botoșani! O casă a ars ca o torță. Pompierii nu au mai putut salva nimic
10 martie 2026... - Peste 60 de mașini trase pe dreapta la Darabani. Șoferii prinși pe picior greșit, sancționați de polițiști
10 martie 2026... - Hram la o importantă mănăstire din Botoșani. Va fi prezent Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei
10 martie 2026...ddd

- FOTO Accident pe DN2. O mașină de poliție s-a răsturnat după impactul cu un autoturism
10 martie 2026... - Loc de muncă la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani. Cum te poți angaja
10 martie 2026...
Anunturi
- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani anunță vânzarea bunurilor mobile ale societății Milau Design Shoes SRL
9 martie 2026 - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani anunță vânzarea bunurilor mobile ale Volksmarkt Cora SRL
9 martie 2026Modern Calor

- Anunț! Posibilitate de angajare la societatea comercială Five Continent Group SRL Botoșani
1 martie 2026 - Anunţ privind vânzarea unor bunuri mobile ale societăţii comerciale Jakab Automobile SRL Botoşani
24 februarie 2026 - Anunţ privind vânzarea unor bunuri mobile ale societăţii comerciale Jakab Automobile SRL Botoşani
24 februarie 2026 - Anunţ al AJFP Botoşani privind vânzarea unor bunuri imobile ale societăţii comerciale MT SRL
24 februarie 2026 - Mesaj de condoleanțe transmis familiei fostului primar al comunei Hudești, Viorel Atomei, stins din viață la vârsta de 65 de ani
18 februarie 2026 - Anunţ! ADI Zona Metropolitană Botoşani solicită acord de mediu pentru proiectul „Varianta de ocolire Botoșani- etapa 2″
17 februarie 2026


