Festivalul "Tăramul copilariei" organizat pentru prima data anul trecut la Botoşani va avea loc anul acesta insă numai pentru sectiunea de dans. Anul trecut festivalul a fost organizat pe două secţiuni, respectiv interpretare muzicală şi dans. Cea de-a doua ediţie a festivalului se va organiza numai pentru secţiunea de dans unde pana acum s-au inscris deja 20 de formaţii. Festivalul va avea loc pe data de 1 iunie iar preselectiile se vor desfăşura pe 30 mai. Inscrierile pentru concurs se fac pana pe data de 29 mai. "Este un festival judeţean şi se vor inscrie numai trupe din judeţ. Avem pana acum din Botoşani, Dorohoi şi trei comune", a declarat Cosntantin Dicu, coordonatorul clubului Pro Dance, principalul organizator. Concursul se va organiza pe patru categorii de varstă respectiv: preşcolari, invăţămantul primar, gimnazial şi liceal. "Anul trecut a fost un spectacol maraton iar cei de la muzică sunt implicaţi şi in alte concursuri muzicale din alte judeţe unde participă, pe cand la dans nu prea sunt şi nu s-au mai implicat", a mai spus Constantin Dicu. Anul trecut au participat in concurs un număr de 540 de copii. Premiile festivalului vor consta in diplome şi cadouri in funcţie de firmele care vor sponsoriza evenimentul.
Ascultă aici News Radio!
Convertor Valutar
Meteo
Stiri nationale
- „Mi-au omorât copilul!”. Un bebeluș a murit la 2 zile, după ce medicii l-au trimis acasă cu febră
10 martie 2026... - FOTO Accident cu două mașini. Două persoane au ajuns la spital
10 martie 2026...simion tehnoconstruct

simion tehnoconstruct

- Doliu în educație! Un profesor emerit s-a stins din viață
9 martie 2026... - FOTO Accident cu un mort și cinci răniți! O mașină s-a răsturnat
9 martie 2026...apetrans

- FOTO Autospecială SMURD aflată în misiune, cu şase persoane la bord, implicată într-un accident
8 martie 2026... - Fără cuvinte! O mamă a încercat de două ori să-și omoare bebelușul abia născut
7 martie 2026...Bsc

Urban Serv

- Atac sângeros în fața unei biserici! Un bărbat de 61 de ani, înjunghiat în plină stradă
7 martie 2026... - FOTO Accident cu patru mașini! 12 persoane implicate. Printre răniți, doi copii
7 martie 2026...
Cele mai citite Stiri
- FOTO & VIDEO Explozie a prețurilor! Carburanții sar de 9 lei/litru în Botoșani începând de la miezul nopții! „La ora aceasta prețurile sunt mai mici decât în depozite”
10 martie 2026... - FOTO Creșa din Botoșani, închisă după apariția infecției cu Norovirus, și-a reluat activitatea. Nu a fost dată nicio sancțiune
10 martie 2026... - Competiție strânsă la Spitalul Județean Botoșani pentru un post de medic! Opt candidați au vrut postul
10 martie 2026... - Un botoșănean de 78 de ani a ținut tradiția celor 40 de pahare, apoi a urcat la volan. Acum este anchetat de polițiști
10 martie 2026... - Patroni din Botoșani amendați de polițiști în urma unor controale
10 martie 2026... - FOTO Controale cu poliția în Piața Centrală din Botoșani. Un tânăr a fost amendat cu 20.000 lei
10 martie 2026...ddd

- Gonea cu o viteză amețioare printr-o localitate din Botoșani. Bărbatul, lăsat fără permis
10 martie 2026... - „Mi-au omorât copilul!”. Un bebeluș a murit la 2 zile, după ce medicii l-au trimis acasă cu febră
10 martie 2026...
Anunturi
- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani anunță vânzarea bunurilor mobile ale societății Milau Design Shoes SRL
9 martie 2026 - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani anunță vânzarea bunurilor mobile ale Volksmarkt Cora SRL
9 martie 2026Modern Calor

- Anunț! Posibilitate de angajare la societatea comercială Five Continent Group SRL Botoșani
1 martie 2026 - Anunţ privind vânzarea unor bunuri mobile ale societăţii comerciale Jakab Automobile SRL Botoşani
24 februarie 2026 - Anunţ privind vânzarea unor bunuri mobile ale societăţii comerciale Jakab Automobile SRL Botoşani
24 februarie 2026 - Anunţ al AJFP Botoşani privind vânzarea unor bunuri imobile ale societăţii comerciale MT SRL
24 februarie 2026 - Mesaj de condoleanțe transmis familiei fostului primar al comunei Hudești, Viorel Atomei, stins din viață la vârsta de 65 de ani
18 februarie 2026 - Anunţ! ADI Zona Metropolitană Botoşani solicită acord de mediu pentru proiectul „Varianta de ocolire Botoșani- etapa 2″
17 februarie 2026


