O botosaneanca a fost arestata, in noaptea de luni spre marti, de carabinieri, dupa ce a ucis in bataie o batrana. Potrivit primelor informatii, Adriana Vasilica Iacob, de 39 de ani, din Rachiti, a plecat in urma cu aproape doi ani in Italia pentru a-si face un rost in viata. Femeia lucra de obicei ca ingrijitoare in casa, iar de circa 20 de zile a fost angajata sa aiba grija de Paola Iori, o batrana de 80 de ani, din oraselul Albano Laziale, de langa Roma.
Luni seara, intre cele doua femei a izbucnit o cearta, care a degenerat in violente. Din motive necunoscute, Adriana Vasilica Iacob si-a pierdut cumpatul si a inceput sa o loveasca pe batrana cu pumnii si picioarele. La un moment dat a realizat ca a exagerat si atunci l-a sunat pe fiul batranei, caruia i-a povestit ce s-a intamplat. Acesta a sunat imediat la numarul de urgente solicitand interventia Politiei si a Ambulantei. Intre timp insa, botosaneanca si-a dat seama de gravitatea faptei si a disparut. Preluata de o ambulanta, batrana, care nu cantarea decat circa 40 de kilograme si suferea de afectiuni respiratorii, a decedat in drum spre spital. Data in consemn de autoritatile italiene, Adriana Vasilica Iacob a fost arestata de carabinieri, in apropiere de Roma, in oraselul Castel Gandolfo.
Anchetatorii au solicitat efectuarea necropsiei pentru ca medicii legisti sa stabileasca daca Paola Iori a decedat ca urmare a loviturilor primite. Vecinii victimei au declarat ca au auzit vaiete in timpul noptii, dar nu au acordat atentie zgomotelor. Ulterior au auzit o voce strigand in mod repetat "Parla, parla!" (rom – vorbeste, vorbeste). Botosaneanca a fost depusa in aceeasi inchisoare unde a fost inchisa si Doina Matei, autoarea delictului asupra Vanessei Russo, ucisa cu o umbrela in metroul din capitala Italiei.
Cazul i-a surprins inclusiv pe cei din conducerea Politiei botosanene care au aflat despre incident de la reporterii "Monitorului". "Nu am primit nimic oficial pana in acest moment. Probabil vom fi informati mai tarziu. Din acest motiv, nu putem face niciun comentariu", a declarat comisarul sef Dragos Holca, seful interimar al Inspectoratului Judetean de Politie, care a precizat ca anul trecut, dupa scandalul Mailat, romanul acuzat de uciderea unei italience, patru botosaneni au fost expulzati din Italia. Din cauza valului de violente in care au fost implicati cetatenii romani, la finele anului trecut, Guvernul iar mai apoi Parlamentul Italiei au adoptat o serie de acte normative care prevad expulzarea cetatenilor romani care nu isi justifica prezenta pe teritoriul italian.
Femeia a crescut la casa de copii
Contactati de reporterii "Monitorului", politistii din Rachiti spun ca tanara ar fi plecat in Italia in 2005, de unde a revenit sporadic. "In prezent detine un apartament intr-un bloc de langa Primaria Rachiti, insa nu a mai ajuns in comuna de mai mult timp", a precizat Toader Crihan, seful Postului de politie Rachiti.
Tanara ar fi de fapt originara din comuna Vorona, insa, potrivit autoritatilor, aceasta a crescut la o casa de copii dupa ce a ramas orfana. Dupa absolvirea liceului, ea s-a angajat la fostul CAP Rosiori, unde a lucrat pe mai multe posturi, inclusiv cel de contabil. Stabilita in Rachiti, s-a casatorit si a adus pe lume un baietel. Din motive necunoscute, casnicia nu a rezistat, iar tanara a divortat, copilul fiind preluat de tata






























