Florin Ghiorghiţă: Primarul se crede un Mesia al Botoşaniului şi pe noi ne crede nişte proşti care vin şi votează

florin ghiorghitaConsilierul PDL Florin Ghiorghiţă a intrat din nou în contre cu primarul Ovidiu Portariuc la un proiect ce priveşte Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară. Discuţiile au fost pe marginea cooptării a patru Unităţi Administrativ Teritoriale, Bucecea, Vlădeni, Corni şi Vorona, în cadrul Zonei Metropolitane. Liberalii şi democrat liberalii nu au fost de acord cu toate UAT-urile propuse, solicitând doar cooptarea oraşului Bucecea şi a comunei Vlădeni.

Primarul Ovidiu Portariuc a menţionat că excluderea celor două comune este o eroare ce va afecta pe viitor strategia Zonei Metropolitane, iar consilierii opoziţiei se opun unui nou proiect de dezvoltare. În acel moment, Florin Ghiorghiţă a iznucnit nervos şi a menţionat că primarul

ovidiu portariuc

pozează în Mesia şi îi consideră pe consilieri doar nişte proşti care vin şi votează.

În urma votului a fosst aprobată varianta susţinută de PNL şi PDL, proiectul având 17 voturi pentru.

Primarul s-a arătat dezamăgit de rezultatul votului menţionând ulterior că sunt anumite interese ale unor consilieri.

 

 

 

 

2 thoughts on “Florin Ghiorghiţă: Primarul se crede un Mesia al Botoşaniului şi pe noi ne crede nişte proşti care vin şi votează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *