IŞJ Botoşani va verifica incadrarea titularilor

Inspectoratul Şcolar va reface toate deciziile de restructurare a reţelei şcolare. Acţiunea va debuta pe data de 3 decembrie şi se va incheia pe data de 18 februarie 2008. Este un program care se adresează cadrelor didactice titulare şi care se face ca urmare a restructurării reţelei şcolare. Adjunctul IŞJ Botoşani Adrian Lăcătuşu a declarat că acţiunea este una complexă deoarece va trebui urmărit traseul profesional al fiecărui cadru didactic. "Este o activitate complexă care presupune verificarea traseului profesional a circa 6500 de angajaţi. Această activitate va demara pe 3 decembrie 2007. Avem o misiune destul de dificilă pentru că trebuie urmărit intregul traseu profesional al fiecărei persoane. Unii s-au detaşat, unii au fost titularizaţi pe baze democratice fără concurs, nerespectandu-se legea. Noi trebuie să revenim şi de la caz la caz să punem ordine la serviciul personal prin aceste activităţi", a declarat Adrian Lăcătuş, adjunctul IŞJ Botoşani. Prin această acţiune care trebui finalizată la mijlocul lunii februarie, fiecare titular din invăţămant va primi o decizie conformă cu locul actual de muncă. Acţiunea este realizată ca urmare a unei modificări la Calendarul mişcării personalului didactic din invăţămant pentru anul viitor.