Firma de constructii Ascon ameninta Consiliul Local cu darea in judecata

Reprezentantii societatii de constructii sunt nemultumiti ca desi au cistigat un proces la Curtea de Apel suceava pentru continuarea lucrarilor de extindere la Colegiul National Laurian, Consiliul Local a refuzat sa o puna in executie. Drept urmare, firma de constructii Ascon cheama printr-o notificare pe reprezentantii Consilul Local si ai Primariei Botosani, cei ai Inspectoratului Scolar Judetean si ai institutiei de invatamint amintite precum si Societatea Victor Construct la conciliere in acest sens. Reprezentantii firmei de constructii sustin ca prin refuzul de a pune in executare decizia instantei de judecata intentioneaza sa solicite daune de intirziere in valoare de 100.000 lei si daune de interese in valoare de 400.000 lei, sumele reprezentind prejudiciul provocat in acest sena. Conducerea firmei de constructii sustine ca Societatea Victor Construct a executat lucrarile de reabilitare ilegal, primind ilegal si suma de 4000 mii lei de la Guvernul Romaniei. "Va rugam ca la data, locul si ora precizate sa va prezentati pentri conciliere directa si evitarea oricarui litigiu viitor izvorit din neexecutarea obligatiilor contractuale mentionate. Mentionam ca respectivul contract de antrepriza lucrari constructii, amenajari si dotari este in derulare iar Ascon a executat mai mult de 60% din lucrarile respective", se precizeaza in notificare. In cazul in care reprezentantii institutiilor chemate la conciliere vor refuza continuarea lucrarilor la obiectiv de catre Ascon, conducerea societatii de constructii ameninta cu darea in judecat.