Un jurnalist sau un fan al trupei Proconsul va primi un compact disc cu semnăturile in original ale tuturor membrilor pe care este obligat la randul său să-l dea mai departe pana cand albumul editat special va ajunge inapoi la formaţie. Proconsul a demarat o dată cu turneul care incepe joi la Botoşani şi o campanie de fapte bune. Acţiunea poartă acelaşi nume ca şi albumul lansat de băieţi miercuri la Casa Radio. O dată cu acest album Roton a editat un compact disc special pe care se regăsesc autografele tuturor membrilor din trupă care va fi dat in luna noiembrie unui jurnalist sau fan care este obligat să-l dea mai departe. Cel care a primit albumul este obligat să facă o faptă bună şi apoi să-l dea mai departe altcuiva. Şi tot aşa. Pe spatele albumului există o adresă de e-mail la care cei care primesc compact-discul pot povesti faptele bune pe care le-au făcut astfel incat băieţii vor ştii pe la cine a trecut acest album. Campania va fi promovată in cadrul turneului care incepe in această seară la Botoşani. Fanii trupei sunt aşteptaţi in Piaţa Tricolorului8 de la ora 19.00."Acest album trebuie să treacă de la unul la altul pentru că se numeşte "Dă mai departe" pentru că noi iniţiem o campanie de făcut lucruri frumoase şi lucruri bune . Este un singur exemplar care a fost lansat ieri (miercuri) in public semnat de noi chiar pe cd nu pe coperttă şi pot spune că va merge din mana in mana pana cand, sperăm noi, se va intoarce tot la noi după ce va fi făcut turul Romaniei. Ii aşteptăm pe botoşăneni in Piaţa Tricolorului pentru că in seara aceasta vreau să lăsăm toate regulile de o parte şi să urmăm o singură regulă pe care o să v-o propun eu . Aceasta este, prieteni să ne simţim cu toţii foarte bine şi ca să ne simţim, bine trebuie să cantăm impreună. Vom canta , noi Proconsul şi veţi canta, voi prietenii noştri din Botoşani", a declarat pentru Radio Meridan Bodo de la Proconsul. Concertul va dura peste o oră şi jumătate.
Ascultă aici News Radio!
Convertor Valutar
Meteo
Stiri nationale
- Polițist mort la 41 de ani. Patru copii au rămas orfani de tată
11 martie 2026... - CSAT a aprobat dislocarea de echipament şi forţe americane în România. Nicuşor Dan: Îi asigur pe români că nu au motive de îngrijorare
11 martie 2026...simion tehnoconstruct

simion tehnoconstruct

- FOTO Accident între un autoturism și un camion. O femeie însărcinată și un bărbat au ajuns la spital
11 martie 2026... - Trist! Un apreciat profesor s-a stins din viață. „Amintirea lui va fi mereu vie în sufletul meu”
11 martie 2026...apetrans

- FOTO Accident pe DN2. O mașină de poliție s-a răsturnat după impactul cu un autoturism
10 martie 2026... - „Mi-au omorât copilul!”. Un bebeluș a murit la 2 zile, după ce medicii l-au trimis acasă cu febră
10 martie 2026...Bsc

Urban Serv

- FOTO Accident cu două mașini. Două persoane au ajuns la spital
10 martie 2026... - Doliu în educație! Un profesor emerit s-a stins din viață
9 martie 2026...
Cele mai citite Stiri
- FOTO Ea este mămica din Botoșani care a murit în brațele medicilor. Livia avea doar 29 de ani
11 martie 2026... - Tragedie la Botoșani! O femeie de 29 de ani a murit în timp ce își aștepta copilul de la școală
11 martie 2026... - Polițist mort la 41 de ani. Patru copii au rămas orfani de tată
11 martie 2026... - Echipamente moderne pentru criminaliștii din Botoșani printr-un proiect de 345.000 de euro
11 martie 2026... - Un tânăr din Botoșani ridicat de polițiștii din Marea Britanie și adus în România. Va ajunge direct în pușcărie
11 martie 2026... - CSAT a aprobat dislocarea de echipament şi forţe americane în România. Nicuşor Dan: Îi asigur pe români că nu au motive de îngrijorare
11 martie 2026...ddd

- FOTO Ce făceau două persoane la o platformă de gunoi din Botoșani. Au intervenit imediat polițiștii locali
11 martie 2026... - Tânăr din Botoșani luat de acasă de polițiști și dus în pușcărie. Ce a făcut
11 martie 2026...
Anunturi
- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani anunță vânzarea bunurilor mobile ale societății Milau Design Shoes SRL
9 martie 2026 - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani anunță vânzarea bunurilor mobile ale Volksmarkt Cora SRL
9 martie 2026Modern Calor

- Anunț! Posibilitate de angajare la societatea comercială Five Continent Group SRL Botoșani
1 martie 2026 - Anunţ privind vânzarea unor bunuri mobile ale societăţii comerciale Jakab Automobile SRL Botoşani
24 februarie 2026 - Anunţ privind vânzarea unor bunuri mobile ale societăţii comerciale Jakab Automobile SRL Botoşani
24 februarie 2026 - Anunţ al AJFP Botoşani privind vânzarea unor bunuri imobile ale societăţii comerciale MT SRL
24 februarie 2026 - Mesaj de condoleanțe transmis familiei fostului primar al comunei Hudești, Viorel Atomei, stins din viață la vârsta de 65 de ani
18 februarie 2026 - Anunţ! ADI Zona Metropolitană Botoşani solicită acord de mediu pentru proiectul „Varianta de ocolire Botoșani- etapa 2″
17 februarie 2026


