Morga Spitalului Judeţean se va extinde ca suprafaţă iar numărul locurilor pentru persoanele decedate care vor fi aduse va fi mai mare decat cel existent. Conducerea Spitalului Judeţean Botoşani lucrează la un proiect pentru extinderea suprafeţei de la morga situată in apropierea secţiei de Boli contagioase. Proiectul este in faza studiului de fezabilitate şi va trebui să corespundă normelor europene. Aceasta inseamnă mai multe camere frigorifice, un compartiment pentru autopsia cadavrelor şi o surpafaţă cel puţin dublă faţă de cea existentă. In prezent, morga spitalului funcţionează intr-o magazie şi are o capacitate de depozitare de cel mult 3-4 cadavre. "Acum morga de la spital e o improvizaţie şi funcţionează intr-o fostă magazie pe care am igenizat-o şi nu avem decat o singură cameră frigorifică. Acum pe unde iese se şi intră ceea ce nu este corespunzător din punct de vedere al normelor europene", a declarat Ion Lozneanu, directorul administrativ al Spitalului Judeţean Botoşani. Noua clădire pentru morga spitalului va fi construită la circa şapte metri distanţă de cea existentă şi va trebui să intre intr-un circuit european. "Suntem in faza studiului de fezabiltiate pe care il face benevol cel care executăm lucrările la Ambulatoriul de specialitate", a mai spus Ion Lozneanu, directorul adminsitrativ al Spitalului Judeţean. Investiţia cu tot ce inseamnă dotări ajunge, potrivit unui calcul estimativ, la circa 4-5 miliarde de lei.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia