Trei cabinete medicale din mediul rural amenintate ca vor fi inchise

Grupuri sanitare insalubre, faianţă cazută, pereţi fisuraţi, materiale sanitare nesterilizate, clădiri care stau să cadă. Acestea sunt primele nereguli intalnite de reprezentanţii Autorităţii de Sănătate Publică Botoşani care impreună cu Inspecţia Sanitară de Stat au demarat un control la cabinetele medicilor de familie din mediul rural. Controlul a inceput luni şi va viza mai ales cabinetele medicilor de familie din mediul rural. Prin sondaj, in perioada aceasta, vor fi verificate şi o serie de cabinete medicale din municipiu. "Am decis să incepem cu zona de est a judeţului pentru că in această zonă ASP nu prea a mers. Vom controla timp de o lună toate cabinetele in principal din mediul rural pentru că acolo sunt probleme mari. E un singur cabinet intr-o localitate şi nu mai fac investiţii in timp ce in mediul urban apare concurenţa şi, vrand nevrand, trebuie să-şi investească", a declarat Gabriel Oprişanu, directorul ASP Botoşani. Incă din prima zi au fost verificate trei cabinete şi au fost constatate primele nereguli. Echipa de control formată din reprezentanţi ai ASP şi ISS Botoşani au aplicat deja primele măsuri. Astfel, in urma controlului s-a constatat că grupurile sanitare de la cabinetele medicale erau insalubre, clădirea in care funcţiona cabientul era sub orice critică avand pereţii fisuraţi şi faianţa căzută. Mai mult, medicii care au efectuat verificările au remarcat lipsa spaţiilor de sterilizare a materialelor sanitare sau lipsa dotărilor minime care se inpun o dată cu aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană. "In unele cabinete se asigura doar apa rece şi trebuie neapărat şi apă caldă. Pavimentul era acoperit cu mochetă ceea ce nu e normal. Am găsit cabinete fără spaţii de sterilizare, pereţi fisuraţi, faianţă cazută", a mai declarat Oprişanu. Cele mai multe deficienţe au fost intalnite la Păltiniş unde, pe langă problemele amintite, medicii care răspund de soarta cabientului au primit ca sarcină dotarea dispensarului cu mobielier şi chiar extinderea lui aşa cum prevăd normele europene. "Mobilierul de la cabinetul din Păltiniş era foarte vechi şi am propus ca măsură inocuirea lui. Era cu găuri, deteriorat unde pot intra germeni foarte uşor şi nu se poate curăţa". Controlul la cele trei cabiente verificate nu s-a lăsat cu amenzi insă medicii vor trebui să ia măsuri pentru remedierea situaţiei. In caz contrar, după o lună de la aplicarea măsurilor, cabinetele vor fi inchise pentru că li se va ridica autorizaţia sanitară şi li se sista contractul cu Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate Botoşani.