Consiliul Judeţean Botoşani va aproba, in şedinţa de luna viitoare, un proiect de hotărire prin care vor solicita schimbarea de nume pentru Memorialul Ipoteşti astfel incit acesta să poată primi clasificarea şi acreditarea ca instituţie muzeală. Vicepreşedintele CJ Botoşani, Marcela Lozneanu a declarat că s-a intilnit luni dimineaţă cu directorul Memorialului Ipoteşti şi directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Botoşani pentru a găsi un nume potrivit instituţiei. Ministerul Culturii şi Cultelor a respins intr-o primă fază documentaţia Memorialului Ipoteşti privind acreditarea ca instituţie muzeală deoarece nu avea cuprins in titulatura sa termenul de muzeu. Cea mai bună propunere pentru noua denumire a Memorialului Ipoteşti este aceea de Complexul Muzeal Mihai Eminescu-Centrul Naţional de Studii". "Dacă ajungem la concluzia că trebuie schimbată denumirea şi pină acum in proportie de 90 la sută aceasta e ideea, după obţinerea avizelor necesare, intrăm cu proiectul de hotărire pentru schimbarea denumirii", a declarat Marcela Lozneanu, vicepreşedintele CJ Botoşani. Proiectul de hotărire pentru schimbarea denumirii memorialului va fi supus dezbaterii in şedinta de pe data de 26 iulie.