Gabriel Alecsandru: Vreau să-i sprijin pe tineri pentru a-şi deschide propriile afaceri

Gabriel Alecsandru
Gabriel Alecsandru

Candidatul Alianța România Dreaptă pentru un mandat în Colegiul 6 Botoșani, Gabriel –Augustin Alecsandru va promova în Parlament un proiect legislativ care prevede susținerea tinerilor pentru deschiderea și dezvoltarea unei afaceri.

Gabriel Augustin Alecsandru, la cei 31 de ani ai săi, este director la o firmă privată și consideră că dezvoltarea antreprenoriatului în rândul tinerilor este extrem de importantă pentru stimularea inițiativei private. “Vreau să conving cât mai mulţi tineri să intre în mediul privat pentru că, având propria afacere, îşi pot câştiga existenţa pe cont propriu fără să depindă de cineva. Tinerii trebuie sprijijniţi pentru demararea propriilor afaceri, cu atât mai mult,  cei care locuiesc în mediul rural unde, în momentul de faţă, există un oarecare decalaj economic faţă de mediul urban”, a declarat Gabriel Augustin Alecsandru.

Proiectul pe care Alecsandru îl va propune, ca deputat în Parlament,  are în vedere o serie de măsuri care să vină în sprijinul tinerilor din mediul rural care doresc să-și deschidă propria afacere cum ar fi consiliere și sprijin în deschiderea unei firme, acordarea de sprijin bănesc prin alocații bugetare care să acopere o parte din cheltuielile înființării companiei, scutirea, pe termen de un an, de la plata impozitului pe profit a tinerilor sub 35 de ani care înființează companii economice cu cel puțin cinci locuri de muncă.

De asemenea, tot pentru tinerii afaceriști din mediul rural, candidatul ARD la Parlament pentru un mandat de deputat, își propune organizarea periodic a unor acțiuni de tipul “Săptămâna tinerilor antreprenori” în cadrul cărora tinerii să-și poată promova ideile de afaceri, autorii celor mai bune fiind înscriși automat într-un program de training pentru începerea unei afaceri. Astfel, ei vor beneficia de consiliere în vederea dezvoltării propriului plan de afaceri. “Îmi doresc cu adevărat să-i ajut pe tinerii noștri să-și deschidă propriile afaceri indiferent de zona lor de activitate. Cunosc foarte bine cât de greu este să începi un proiect fără să ai ajutor de nicăieri și de aceea îmi propun ca viitor deputat să vin în sprijinul tinerilor pentru a le oferi toată experiența mea în domeniu”, a mai spus Gabriel-Augustin Alecsandru.

3 thoughts on “Gabriel Alecsandru: Vreau să-i sprijin pe tineri pentru a-şi deschide propriile afaceri

  1. Ma bucura faptul ca este cineva care se gandeste la viitorul generatiei tinere si automat a tarii. Felicitari! Din partea mea aveti toata increderea.

  2. Sper sa-ti iasa initiativa asta si sa fie tinerii sprijiniti cu adevarat. Dar pentru asta trebuie sa gasiti sprijin si de la colegii din parlament. Si ei trebuie sa voteze o astfel de lege. Aici trebuie sa lucrati sa-i convingeti. Mult spor

  3. Tinere, bune interventiile tale. Ai o campanie inedita si faptul ca ai stiut sa iesi in evidenta, te recomanda pentru Parlament.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *