Permisul de conducere, obligatoriu pentru conducerea scuterelor

parlamentul RomanieiPlenul Camerei Deputaţilor a aprobat, în şedinţa de marţi, cu 185 „pentru” şi o abţinere, proiectul de lege al Guvernului care prevede introducerea permisului de conducere pentru mopede.

Cea mai importantă prevedere a proiectului este cea care impune obligativitatea obţinerii unui permis de conducere special pentru deţinătorii de mopede care nu posedă un permis de conducere pentru alte categorii de vehicule.

„Comisia Juridică, Disciplină şi Imunităţi, în raport comun cu Comisia de industrii, la propunerea MAI, a aprobat un amendament care urmează să fie introdus într-un raport care va fi supus votului din plen. Concret, cei care vor putea să conducă pe drumuri publice mopede trebuie să fie posesorii unui permis de conducere special pentru conducătorii de mopede. Aceştia vor da un examen special construit şi destinat celor care vor conduce aceste mopede”, a explicat deputatul Bogdan Ciucă, vicepreşedintele Comisiei juridice a Camerei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *