Senatorul Partidului Conservator (PC) Gavrilă Vasilescu a declarat, simbătă, la Botosani, că va susţine un amendament la legea referendumului, astfel incit aceasta să permită consultarea populaţiei cu privire la o temă de interes naţional doar dacă Parlamentul este de acord cu acest lucru. Senatorul PC de Botosani consideră că un referendum nu trebuie organizat doar la solicitarea expresă a preşedintelui. "Preşedintele vrea referendum, iar Parlamentul spune nu. Atunci trebuie să ţinem cont de ce spune Parlamentul, nu de ceea ce vrea preşedintele. in acest moment există un conflict instituţional intre două instituţii fundamentale ale statului", a declarat Vasilescu. Parlamentarul conservator susţine că va cere un punct de vedere oficial de la Curtea Constituţională pe această temă.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia