Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate a finalizat procedura de incheiere a contractelor cu furnizorii de servicii medicale. Este vorba despre unităţile care oferă servicii medicale populaţiei din judeţ. Deşi majoritatea medicilor de familie au incheiat contract cu CJAS pentru 2007 nici unul dintre ei nu a solicitat colaborarea cu instituţia şi pentru serviciile oferite in ambulatoriile de specilitate. Rodica Huţuleac a declarat că instituţia pe care o conduce a incheiat doar zece contracte cu ambulatoriile de specialitate acestea aparţinind insă spitalelor. Nici unul din medicii de familie care deţin cabinete medicale nu a solicitat contract şi pentru serviciile oferite in ambulator. "Am primit cereri doar de la spitale pentru ambulatorul clinic, nici un cabinet medical nu şi a manifestat dorinta de a intra in relatie cu CJAS pentru ambulatorul de la cabinet. Nu vor să incheie contracte de comodat pentru că transformă in cabinete private", a declarat Rodica Huţuleac, directorul CJAS Botoşani. De menţionat că un furnizor de servicii medicale care este medic nu poate oferi consultaţii decit intr-un singur ambulator. CJAS Botoşani a incheiat pentru 2007 366 de contracte pentru furnizarea serviciilor medicale.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia