Garda Financiară Botoşani a trimis, în luna iunie, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani un număr de patru sesizări penale, cu un prejudiciu total de peste 25.000 lei. Potrivit lui Romulus Apostol, şef de divizie la Garda Financiară Botoşani, două sesizări penale au vizat domeniul construcţiilor. Comisarii Gărzii Financiare au constatat că prejudiciul cauzat bugetului de stat în cazul celor doi agenţi economici se ridică la 21.936 lei. În fapt, constructorii nu au virat la bugetul consolidat al statului, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, sumele reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă.
O altă sesizare penală a vizat domeniul panificaţiei, prejudiciul fiind de 2.766 lei ca urmare a neînregistrării în contabilitate a veniturilor realizate din comercializarea produselor de panificaţie.
Ultima sesitare penală a fost înaintată de comisarii Gărzii Financiare în domeniul prestărilor de servicii, pentru sustragerea de la verificări financiar contabile prin declararea de sediu fictiv.