Dorin Ciustea (foto), vicepresedintele Consiliului Judetean, a fost aspru criticat de catre membrii Aliantei. Primarul Catalin Flutur il acuza pe vicepresedintele CJ de neglijarea serviciului pentru plimbari in strainatate si ca acesta ar fi adresat afirmatii rautacioase la adresa manifestarii pe care a facut-o Alianta, cu prilejul marcarii Saptaminii mobilitatii europene. "Nu stiu ce treaba mai face Ciustea in Consiliul Judetean, pe cine reprezinta pentru ca, in ultima perioada, a fost in Europa destul de des. A facut afirmatii rautacioase la adresa manifestarii respective. Sa se inscrie in PSD si sa ne lase in pace", a precizat edilul municipiului Botosani. La fel de criticat a fost si de liderii organizatiei locale a PD. Viorel Alexandru, prim-vicepresedinte al Organizatiei judetena a PD, a declarat la rindul sau ca Ciustea vrea sa arate ca este "eminenta cenusie a Consiliului Judetean" si ca ii cinta in struna presedintelui CJ, Constantin Contac. "Presedintele CJ nu s-a prins de jocul pe care il face Ciustea, care este un om cu mai multe fete", a adaugat Viorel Alexandru. De partea cealalta, vicepresedintele CJ, Dorin Ciustea spune ca nu doreste sa intre in polemica cu reprezentantii Aliantei. El a afirmat ca primarul Flutur este dezamagit ca la manifestarea de ieri nu a participat nici o persoana serioasa, care sa fie alaturi de el. In opinia sursei citate, aceasta manifestarea trebuia programata la sfirsit de saptamina, pentru ca ar fi avut un mai mare ecou, insa, ieri, aceasta a deranjat orasul. "Primarul nu a facut nimic din ce a promis in campanie. Cu actiuni ieftine, ca mersul pe role si bicileta, nu poti sa demonstrezi ca este un primar serios. Referitor la criticile aduse de cei din PD, pot spune ca sunt obositi, tracasati, sunt nervosi si le sugerez sa se odihneasca", a adaugat Dorin Ciustea.
Acest material poate fi preluat doar cu citarea sursei Botosaninews.ro
Exprima-ti parerea pe [email protected]




























