Termica nu poate plati o datorie externa de peste 1,5 milioane de euro

Ministerul Finantelor Publice ameninta cu blocarea conturilor producatorului de energie termica din municipiul Botosani, societatea comerciala Termica, in cazul in care nu va achita ratele scadente pentru un credit extern. Furnizorul de energie termica nu a achitat rate scadente de 1,26 milioane de dolari si dobinzi aferente de 346.369 dolari. Pentru ca imprumutul este garantat integral de stat, Ministerul Finantelor Publice a achitat sumele, insa face demersuri pentru recuperarea banilor de la beneficiarul creditului. Astfel, Termica a fost somata sa isi plateasca obligatiile, in caz contrar Directia Generala a Finantelor Publice ii va bloca conturile. O eventuala blocare a conturilor bancare ale societatii ar putea determina intreruperea furnizarii energiei termice in municipiul Botosani.

Termica a contractat la Deutsche Bank London si ABM Amro Bank NV imprumuturi pentru finantarea completarii achizitiilor de combustibil pentru asigurarea energiei termice destinate populatiei in sezoanele reci 2003-2004 si 2004-2005, garantate de statul roman prin intermediul Ministerului Finantelor Publice. Societatea de termoficare din Botosani nu si-a achitat obligatiile contractuale aferente lunii noiembrie, insa nu isi poate plati nici ratele din luna decembrie. Greutatile financiare sunt explicate prin vinzarea energiei termice sub pretul de productie, ca urmare a neavizarii de catre Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei a pretului real de productie, dar si prin neincasarea la timp de la bugetul de stat si de la bugetul local a subventiilor pentru acoperirea de pret.

Conducerea societatii comerciala Termica a inaintat o adresa catre Ministerul Administratiei si internelor solicitind sprijin pentru rezolvarea situatiei