Au asistat, în ploaie, la slujba de Florii

Biserica Duminica Mare de Florii Zeci de credincioşi au asistat în ploaie la slujba de Florii oficiată, duminică, de ÎPS Teofan, la Biserica Duminica Mare din Botoşani. Pentru că spaţiul interior al lăcaşului de cult a fost neîncăpător pentru sutele de credincioşi prezenţi, o parte a rămas afară, ascultând slujba de sub umbrele sau chiar direct în ploaie.

Cu toate acestea, cuvintele mitropolitului au avut un impact puternic asupra lor.

„Astăzi este duminica Floriilor în biserica ortodoxă. Este urmare a zilei de ieri, învierea lui Lazăr, şi pregustarea zilei de mâine, sărbătoarea cea marecare începe cu Deniile, săptămânănă bisecuvântată încununată cu sărbătoarea Sfintelor Paşti. Ziua de astăzi este aducere aminte a unui eveniment istoric, din istoria Mântuirii, şi anume după învierea lui Lazăr, Domnul Hristois intră în Ierusalim, este aclamat cu bucurie,  este privit cu suspiciune de către alţii şi momentul acesta a fost preluat de către biserică şi continuat, actualizat , înrădăcinat în fiinţa oamenilor, astăzi, o săptămână înainte de Paşti. Acest eveniment care s-a petrecut cu atâţia ani în urmă are un impact asupra noastră? Ar trebui el să aibă? Cu ce plecăm noi la casele noastre după această prea frumoasă liturghie? Desigur, plecăm cu cugetul împăcat că am fost la sfânta biserică. Plecăm cu sufletul împăcat că ne-am împărtăşit, cei mai mulţi dintre noi, cu sfintele taine. Plecăm cu bucuria datoriei împlinite, chiar dacă slujba a fost lungă şi obositoare pe alocuri”, a spus IPS Teofan.

Sărbătoarea Floriilor marchează intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim, duminica având o puternică încărcătură simbolică. Deşi oamenii l-au primit cu mare bucurie şi cu speranţa în suflete pe Cel care avea să se sacrifice pentru toate păcatele umanităţii, Iisus era conştient de faptul că aceştia nu aveau sufletele pe deplin deschise.

Floriile marchează şi începutul patimilor lui Iisus Hristos, Săptămâna Patimilor simbolizând durerea şi chinurile pe care Mântuitorul le-a îndurat pentru ca păcatele oamenilor să fie iertate.

Prima menţiune referitoare la Sărbătoarea Floriilor datează din jurul secolului al IV-lea. În trecut, Sărbătoarea Floriilor mai purta numele de „Duminica Aspiranţilor“ sau „a Candidaţilor la Botez“, având în vedere că în această zi atât de importantă toţi cei care nu primiseră încă botezul mergeau la episcop pentru a-i cere să îi creştineze.

Tot în această zi, regii şi împăraţii acordau graţieri condamnaţilor, de aceea Duminica Floriilor a mai fost cunoscută în trecut şi drept „Duminica graţierilor“.

După modelul mulţimii din cetatea Ierusalimului care l-a întâmpinat pe Mântuitorul cu ramuri de finic, Biserica Ortodoxă a rânduit ca în această zi să împartă credincioşilor ramuri de salcie binecuvântate.

Crenguţele de salcie amintesc de faptul că în momentul în care Iisus Hristos a intrat în Ierusalim, oamenii l-au întâmpinat cu ramuri tinere, dar în acelaşi timp acestea simbolizează renaşterea naturii sau biruinţa vieţii împotriva morţii.

Prefectul Cristian Roman a participat şi el la slujba de Florii.

Vezi galeria foto de la procesiunea de Florii din municipiul Botoşani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *