Termica solicita revenirea la pret unic pe tara la caldura

Nicolina Chirilă, şeful Serviciului de Furnizări de la Termica Botoşani a declarat că a inaintat către Asociaţia Patronală a Societăţilor de Termoficare o adresa prin care a solicitat menţinerea preţului de referinţă unic la nivelul ţării. Adresa va fi trimisă ulterior Guvernului ca propunere pentru a fi luată in dezbatere. Nicolina Chirilă consideră că nu este firesc ca botoşănenii să plătească mai mult la intreţinere decit ceilalţi romini. "Nu e nimeni vinovat că s-a născut la Botoşani. Nu trebuie să influenţeze zona in care trăieşti costurile care sunt independete de venitul botoşănenilor. Aşa cum avem dreptul la invăţămint care e un drept fundamental aşa şi aici avem dreptul la sănătate", a declarat Nicolina Chirilă, şeful Serviciului de Furnizări al societăţii de termoficare. Preţul de referinţă local stabilit la gigacalorie pentru iarna aceasta face in opinia acesteia discriminare cu ceilalţi romini care plătesc sume mai mici la intreţinere. "Este o discriminare prin acest mod de a stabili limite, nu e corect ca moldovenii să plătească mai mult pentru că ei consumă păcură şi ardelenii mai puţin pentru că folosesc gaz, sunt condiţii inegale", a mai spus Nicolina Chirilă.